Zelenski: Ucraina arată „în fiecare zi” că este pregătită să adere la NATO
Vizualizari:

Zelenski: Ucraina arată „în fiecare zi” că este pregătită să adere la NATO

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski subliniază luni voinţa Kievului de a adera a NATO, în pofida unor reticenţe ale Alianţei Nord-Atlantice, care se teme de faptul că o asemenea aderare ar intensifica tensiunile cu Moscova, relatează AFP.

”Noi arătăm în fiecare zi că suntem pregătiţi să intrăm în Alianţă, iar asta mai mult decât majoritatea statelor membre UE, pentru că ne aflăm în război de şapte ani”, declară şeful statului ucrainean referindu-se la războiul cu separatişti proruşi în estul Ucrainei, într-un interviu acordat unui număr de trei agenţii internaţională de presă, între care şi AFP.

Preşedintele ucrainean regretă totodată faptul că omologul şi aliatul său american Joe Biden se întâlneşte cu preşedintele rus Vladimir Putinînainte să se întâlnească cu el, într-un prim summit americano-rus la vârf prevăzut miercuri în Elveţia, la Geneva.

”Ar fi fost de preferat ca întâlnirea (sa cuJoe Biden) să aibă loc înaintea summitului celor doi preşedinţi” american şi rus, declară Zelenski în acest interviu.

Preşedintele ucrainean acuză totodată Kremlinul de faptul că îi întârzie o întâlnire cu omologul său rus.

Sursa: News.ro

Similare
RECOMANDĂRI