Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Zi de grevă naţională în Franţa. Sindicatele sunt nemulţumite de reformele promovate de preşedintele Macron

Grevă şi proteste în Franţa. Cele mai mari sindicate din ţară denunţă reformele anunţate de Guvern. Parisul este blocat. Transporturile feroviare, aeriene, şcolile şi circulaţia mijloacelor de transport sunt perturbate.

În Piaţa Bastiliei din Paris s-au adunat sindicaliştii de la căile ferate şi funcţionarii care vor veni în marş spre locul de întâlnire.
 
Studenţii, profesorii, infirmierele şi alte categorii sociale s-au solidarizat cu această zi de grevă.
 
La Paris, Marsilia, Nantes şi alte mari oraşe ale Franţei sindicaliştii protestează faţă de reformele anunţate.
 
Cele mai mari nemulţumiri le-au acumulat lucrătorii de la căile ferate care îşi vor pierde o parte din privilegii din cauza restructurărilor.
 
Mersul trenurilor este dat peste cap, jumătate din trenurile de mare viteză nu circulă iar patru curse Eurostar sunt anulate.
 
Mulţi francezi au întârziat astăzi sau nu au mai ajuns deloc la serviciu.
 
30% din zborurile operate de principalele aeroporturi din Franţa sunt anulate ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian.
 
Şcolile, creşele şi bibliotecile sunt închise pentru cei care astăzi sunt în grevă. 25% dintre profesorii din Franţa sunt în stradă, la proteste.
 
Funcţionarii sunt şi ei în stradă. Peste 120 de mii de posturi din totalul de 5,5 milioane ocupate în acest moment vor fi desfiinţate.
 
Importante forţe de poliţie sunt mobilizate pentru prevenirea unor incidente sau violenţe care ar putea apărea.
Similare
RECOMANDĂRI