Ziua Internaţională a Democraţiei. UE se declară un susţinător ferm al democraţiei, al drepturilor omului şi al statului de drept
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ziua Internaţională a Democraţiei. UE se declară un susţinător ferm al democraţiei, al drepturilor omului şi al statului de drept

În aceste vremuri dificile, UE rămâne un susţinător ferm şi deschis al democraţiei, al drepturilor omului şi al statului de drept în întreaga lume şi în cadrul Uniunii, fiind nevoie de eforturi colective, precum şi de o nouă perspectivă de sprijinire a democraţiei, care să ofere rezultate pentru cetăţeni, au transmis Dubravka Šuica, vicepreşedinta pentru democraţie şi demografie a Comisiei Europene şi Înaltul Reprezenant al UE, Josep Borrell, cu ocazia Zilei Internaţionale a Democraţiei.

„Pandemia COVID-19 a pus la încercare încrederea cetăţenilor în instituţiile democratice menite să le servească, în timp ce ameninţările şi violenţele împotriva jurnaliştilor şi polarizarea politică au crescut.Promovarea unor alegeri libere şi corecte, respectarea statului de drept şi a libertăţii presei sunt elementele de bază pentru a crea un spaţiu în care fiecare cetăţean să se simtă liber şi în siguranţă”, au transmis aceştia printr-o declaraţie comună, scrie Calea Europeană.

„Mai mult ca oricând, trebuie să apărăm capacitatea presei libere de a furniza în timp util informaţii fiabile şi corecte şi de a lupta împotriva dezinformării. Vom continua să lucrăm pentru a face propriile noastre democraţii mai rezistente şi mai inovatoare, beneficiind de oportunităţile oferite de noile tehnologii. Vom crea din ce în ce mai multe posibilităţi de implicare a cetăţenilor printr-o serie de abordări ale democraţiei deliberative. Planul de acţiune european pentru democraţie stabileşte măsuri de promovare a alegerilor libere şi corecte, de consolidare a libertăţii şi a pluralismului mass-mediei şi de combatere a dezinformării”, se arată în documentul citat. 

Potrivit acestora, UE îşi va intesifica sprijinul financiar şi politic pentru cei care, indiferent de sex sau de mediul de provenienţă, promovează participarea şi incluziunea democratică şi asigură echilibre instituţionale. Misiunile UE de observare a alegerilor rămân o parte integrantă a angajamentului  de a ajuta partenerii din întreaga lume în ceea ce priveşte democraţia, drepturile omului şi statul de drept. 

„Tinerii şi adolescenţii din întreaga lume cer acţiuni pentru climă sau apără drepturile omului. Ei sunt cetăţeni activi şi agenţi ai schimbării. Strategia cuprinzătoare a UE din acest an privind drepturile copilului defineşte acţiuni concrete pentru a le oferi copiilor din UE şi din întreaga lume posibilitatea de a se emancipa, ţinând cont de ideile, speranţele şi visele lor. Anul viitor, vom lansa o platformă a UE pentru participarea copiilor şi ne vom intensifica eforturile pentru a spori participarea acestora în societăţile noastre”, au adăugat Borrell şi Šuica.

Făcând trimitere la Conferinţa privind viitorul Europei, aceştia au amintit că este o ocazie unică şi oportună pentru cetăţenii europeni de a dezbate provocările şi priorităţile Europei.

„Conferinţa îi aduce pe cetăţeni în centrul procesului de elaborare a politicilor în UE. Ne-am angajat să îi ascultăm şi să dăm curs recomandărilor formulate în cadrul Conferinţei. Viziunea lor poate conduce schimbarea către o democraţie adaptată viitorului. Acesta este doar începutul. Ne reînnoim angajamentul de a construi societăţi mai sănătoase, mai puternice şi mai egale pentru toţi, în care fiecare este inclus, respectat şi protejat. Acesta este modul în care ne vom consolida democraţiile”, au conchis şeful dipomaţiei UE şi vicepreşedinta Comisiei Europene. 

Similare
RECOMANDĂRI