Zona euro amână eliberarea tranşei de un miliard de euro pentru Grecia
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Zona euro amână eliberarea tranşei de un miliard de euro pentru Grecia

Mecanismul European de Stabilitate (ESM) - fondul de salvare al zonei euro - a decis vineri să amâne acordarea tranşei de un miliard de euro din cadrul programului de asistenţă financiară al Greciei, deoarece aşteaptă confirmarea din partea autorităţilor de la Atena că au fost îndeplinite toate cerinţele creditorilor internaţionali, transmite Reuters.

Un purtător de cuvânt al ESM a precizat că Grecia a realizat progrese satisfăcătoare, dar nu a îndeplinit chiar toate cerinţele pentru acordarea creditului.

"Confirmarea din partea autorităţilor de la Atena încă este necesară pentru a ne asigura că unele plăţi pentru achitarea arieratelor sunt realizate în întregime. Această condiţie este necesară pentru a adopta decizia de eliberare a tranşei de un miliard de euro din cadrul programului de asistenţă financiară. Prin urmare, Board-ul Mecanismului European de Stabilitate a hotărât vineri să amâne decizia", a precizat oficialul ESM.

Banii sunt disponibili până la 15 iunie.

Atena vrea să-şi majoreze rezerva financiară (buffer) până la 20 de miliarde de euro, ceea ce i-ar permite să evite accesarea pieţelor de obligaţiuni pentru încă doi ani, dacă nu sunt favorabile condiţiile de emitere a bondurilor.

Guvernul de la Atena intenţionează să reducă taxele cu aproximativ 700 de milioane de euro anul viitor şi cu 1,2 miliarde de euro în 2019.
Similare
RECOMANDĂRI