Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
”Români pentru Români”, Gala Premiilor TVR Moldova la cea de-a IV-a ediţie
La evenimentul sub acest generic găzduit în ziua de duminică, 8 decembrie 2019 de Teatrul Naţional ”Mihai Eminescu” din Chişinău au participat printre invitaţi profesori, academicieni, deputaţi , miniştri, oameni de cultură şi artă şi Prim-ministru Republicii Moldova Ion Chicu, Ambasadorul României în Republica Moldova, domnul Daniel Ioniţă, senatorul român Liviu Brătescu, deputatul în Parlamentul României din partea diasporei, Constantin Codreanu, primari ai mai multor oraşe de pe ambele maluri ale Prutului.
Premiul special Renaşterea Naţională a fost acordat domnului Nicolae Costin (post-mortem).
„Premierea performanţei în cadrul Galei Laureaţilor TVR MOLDOVA mi-a oferit deosebitul prilej de a adresa cele mai sincere urări de succes atât laureaţilor în domeniile de activitate în care excelează, cât şi echipei Postului TVR MOLDOVA, condusă cu profesionalism şi dedicaţie de doamna Cristina Leorenţ, director TVR Internaţional. După 6 ani de la revenirea Televiziunii Române la Chişinău, constatăm cu bucurie realizările Postului TVR MOLDOVA, nivelul înalt de responsabilitate de care dau dovadă jurnaliştii postului în abordarea realităţii şi modul original şi creativ prin care promovează şi menţin valorile româneşti şi europene. Le dorim să continue cu aceeaşi abnegaţie şi încredere, ca fiecare dintre noi să devenim un punct de reper, un model de slujire şi dăruire pentru semeni şi ţară. Mulţumesc pentru premiul special Renaşterea Naţională acordat post-mortem lui Nicolae Costin. Memoria este un act de justiţie, iar atitudinea faţă de înaintaşi , caracterizează atât nivelul nostru de cultură cât şi starea noastră spirituală . Am fost onorată să particip la acest eveniment şi să înmânez premiul pentru performanţă în educaţie în unul din cele mai complicate şi importante domenii de activitate umană, cel al instruirii şi educaţiei tinerei generaţii”, a declarat Ambasadorul Iuliana Gorea Costin, soţia regretatului Nicolae Costin.
LAUDATIO
PREMIUL PENTRU PERFORMANŢĂ ÎN EDUCAŢIE
Este un stâlp al românismului într-o regiune ocupată de armată rusă. A menţinut, alături de alţi apostoli ai românismului, o oază de educaţie românească în stânga Nistrului. De 30 de ani, reprezintă un scut viu în faţa celor care vor să şteargă orice urmă de românism şi formă de educaţie în limba română într-o regiune pe care autorităţile constituţionale de la Chişinău încă nu o pot controla. În pofida presiunilor constante din partea autorităţilor transnistrene, continuă să apere dreptul copiilor de a studia în limba lui Mihai Eminescu. În 2004, autoritaţile transnitrene au decis să închidă instituţiile de învăţământ cu predare în limba română din zonă, dar profesorii şi părinţii au opus rezistenţă. Au ţinut şi greva foamei. Unii fost arestaţi. În urma protestelor şi presiunilor internaţionale, şcolile au fost redeschise, dar multe dintre ele au rămas fără sediu.
PREMIUL PENTRU DEMNITATE ŞI PERFORMANŢĂ ÎN EDUCATIE i se oferă directorului Liceului Teoretic „Evrika”, singura instituţie cu predare în limba română din oraşul Rîbniţa, Regiunea Separatistă Transnistria, Eugenia Halus.
Atmosfera evenimentului a fost întreţinută de vedete ale muzicii româneşti precum Ducu Bertzi, Dinu Iancu Sălăjan, Viorel Burlacu, studioul folkloric Iedera dar şi de Domniţa Iscru , Maria Luiza Mih, Stela Botez, Kapuson, Elvi” s Band, Tatiana Turtureanu, Dumitru Botnaru şi Pavel, Cleopatra şi Cezar Stratan.