Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Doamnele României. Elena Alistar- femeia care a votat Unirea
Elena Alistar Romanescu se remarcă într-o epocă în care femeile cu greu îşi croiau drum în politică, prin fervoarea cu care militează pentru cauza românilor din Imperiul Ţarist, având un rol covârşitor în Unirea Basarabiei cu România. Medic, pedagog, om politic, una dintre primele femei deputat în Sfatul Ţării.
A făcut şcoala primară la Congaz, în judeţul Cahul şi apoi a urmat Şcoala Eparhială de la Chişinău. Aici îl cunoaşte pe tânărul teolog Dumitru Alistar cu care se căsătoreşte. Îşi urmează soţul devenit preot şi activează ca învăţătoare începând cu anul 1890 în localitaţile Văleni, Roşu, Zărneşti din jud. Cahul şi Rezeni, jud. Chişinău. Între 1909-1916 a urmat Facultatea de Medicină de la Iaşi.
În anul 1918, Elena Alistar a fost prezentă nu doar la întrunirile Sfatului Ţării ci şi în paginile ziarelor locale. La 10 februarie 1918 publică un anunţ care are mai mult temperamentul unui apel: „Către moldovenii din Basarabia”! Vouă, tuturor, mă adresez cu această scrisoare pornită din adâncul sufletului meu, ce bate în folosul neamului nostru”.
Elena Alistar era ferm convinsă de alegerea sa luptând trup şi suflet pentru a ghida paşii poporului, încercând să semene şi pe ogorul conştiinţei basarabene seminţe fragede de patriotism.
Avea o fire dârză, hotărâtă şi o preocupare deosebită pentru cei rămaşi acasă. Aptitudinile sale speciale şi le-a manifestat în repetate rânduri: drept exemplu putem lua activitatea ei publicistică. În articolele publicate promova ideea de Unire a guberniei Basarabia cu România. Avea capacităţi de lider, tocmai din acest motiv a fost numită director la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, pe care a condus-o în perioada interbelică. O mică urmă a acestei activităţi regăsim şi la Muzeul Naţional de Istorie de la Chişinău.
Donaţia acestei fotografii a fost făcută Muzeului în anii 90, atunci când la Chişinău a fost deschisă o instituţie de învăţământ care îi poartă numele.
A ajutat în calitate de medic nu doar Crucea Roşie, dar şi Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române. Aceasta a lăsat în urmă un popor ce o admira şi o iubea, dar care, cu părere de rău, în momentele cele mai grele – când Elena Alistar se afla în pericolul de a fi extrădată Uniunii Sovietice – nu a fost alături de ea. După 28 iunie 1940 s-a refugiat în România. După ce a locuit o vreme la Iaşi este arestată de regimul comunist şi trimisă la Pucioasa.
Elena Alistar îşi rezuma crezul astfel: „Trebuie ca orice fiinţă omenească să-şi aducă obolul ei de muncă, inimă, de suflet, de fiinţa lui şi chiar viaţă, pentru ca să contribuie cât de puţin la realizarea aspiraţiilor”.
În anul 1918, Elena Alistar a fost prezentă nu doar la întrunirile Sfatului Ţării ci şi în paginile ziarelor locale. La 10 februarie 1918 publică un anunţ care are mai mult temperamentul unui apel: „Către moldovenii din Basarabia”! Vouă, tuturor, mă adresez cu această scrisoare pornită din adâncul sufletului meu, ce bate în folosul neamului nostru”.
Elena Alistar era ferm convinsă de alegerea sa luptând trup şi suflet pentru a ghida paşii poporului, încercând să semene şi pe ogorul conştiinţei basarabene seminţe fragede de patriotism.
Avea o fire dârză, hotărâtă şi o preocupare deosebită pentru cei rămaşi acasă. Aptitudinile sale speciale şi le-a manifestat în repetate rânduri: drept exemplu putem lua activitatea ei publicistică. În articolele publicate promova ideea de Unire a guberniei Basarabia cu România. Avea capacităţi de lider, tocmai din acest motiv a fost numită director la Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău, pe care a condus-o în perioada interbelică. O mică urmă a acestei activităţi regăsim şi la Muzeul Naţional de Istorie de la Chişinău.
Donaţia acestei fotografii a fost făcută Muzeului în anii 90, atunci când la Chişinău a fost deschisă o instituţie de învăţământ care îi poartă numele.
A ajutat în calitate de medic nu doar Crucea Roşie, dar şi Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române. Aceasta a lăsat în urmă un popor ce o admira şi o iubea, dar care, cu părere de rău, în momentele cele mai grele – când Elena Alistar se afla în pericolul de a fi extrădată Uniunii Sovietice – nu a fost alături de ea. După 28 iunie 1940 s-a refugiat în România. După ce a locuit o vreme la Iaşi este arestată de regimul comunist şi trimisă la Pucioasa.
Elena Alistar îşi rezuma crezul astfel: „Trebuie ca orice fiinţă omenească să-şi aducă obolul ei de muncă, inimă, de suflet, de fiinţa lui şi chiar viaţă, pentru ca să contribuie cât de puţin la realizarea aspiraţiilor”.
