Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Doamnele României. Hortensia Papadat-Bengescu, femeia în faţa oglinzii

Hortensia Papadat-Bengescu, născută în 1876 în comuna Iveşti din judeţul Galaţi, avea să devină peste ani una dintre cele mai importante prozatoare, nuveliste şi romanciere din perioada interbelică. Aceasta a avut o contribuţie considerabilă la modernizarea romanului românesc.

A făcut studii la Institutul de domnişoare „Bolintineanu” din Bucureşti, iar în 1912 publică primele articole în limba franceză în presa culturală. În 1919 îşi face debutul cu un volum de proze scurte, „Ape adânci”, salutat de Garabet Ibrăileanu şi Tudor Vianu.

În acelaşi an a devenit membru fondator al cenaclului „Sburătorul”, al cărui mentor spiritual a fost Eugen Lovinescu.

Toate scrierile sale vor fi citite mai întâi în cenaclu şi apoi publicate, cu puternică susţinere din partea criticului literar.

Din 1923 devine membră a Societăţii Autorilor Dramatici Români. La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proză „obiectivă”, fapt vizibil în ciclul familiei Hallipa: Fecioarele despletite (1926), Concert din muzică de Bach (1927), Drumul ascuns (1933), Rădăcini (1938) şi Străina (1948, pierdut), o incisivă cronică a societăţii realizată cu mijloacele narative ale literaturii proustiene.

Din 1933, se stabileşte în Bucureşti. În 1936 primeşte Marele Premiu al Societăţii Scriitorilor Români, iar în 1946, Premiul Naţional pentru proză.

Despre Hortensia-Papadat Bengescu se spune că vorbea afectat şi că se strecura discret pe şosea, pe lângă parcul public ori în apropierea grădinilor pline cu flori şi pomi fructiferi.

Cei mai buni ani ai Hortensiei au fost cei în care a scris „Ape adânci” şi „Femeia în faţa oglinzii”. În orice caz, operele sale nu prea au fost pe gustul liceenilor din toate timpurile. Şi publicarea prozelor „Sfinxul” şi „Romanul Adrianei” au fost un succes pentru cariera literară a gălăţencei.

Liviu Rebreanu nu a pierdut niciodată ocazia de a o aşeza pe Hortensia printre marii romancieri ai momentului, astfel că numele ei a apărut pomenit cu admiraţie în numeroase anchete şibilanţuri literare.

Rebreanu a apreciat-o încă din 1920 şi în calitate de dramaturg. Fiind întrebat ce prozatori urmăreşte cu multă atenţie, el răspundea că, „în afară de Sadoveanu şi Brătescu – Voineşti, care, împreună cu Creangă şi Caragiale, sunt maeştrii mei români”, citea „cu interes pe d-na Hortensia Papadat – Bengescu, pe Galaction, pe Ionel Teodoreanu, pe Aderca din şi chiar pe alţii”.

În ultima perioadă a vieţii se îmbolnăveşte grav şi, în afară de nuvela autobiografică Spovedanie, păstrată în manuscris, toate celelalte proiecte literare rămân neterminate.

Hortensia Papadat-Bengescu poate fi considerată drept cel mai modern dintre prozatorii români din prima jumătate a veacului 20: creatoare a unui teritoriu românesc inconfundabil, cu o bogată existenţă, populat de personaje bântuite de obsesii, nevroze, stări psihice anormale şi totuşi situate în marginile - lărgite - ale normalităţii, aşa cum evoluţia mentalităţilor a sfârşit prin a le accepta.

Fără să se bucure, în timpul vieţii, de o prea mare audienţă, apreciată doar de critica vremii, aceasta, în cele mai multe ocazii, superlativă, opera era destinată unei penetraţii lente, sfârşind prin a-şi cuceri o tot mai sigură receptare.
Similare
RECOMANDĂRI