Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Doamnele României. Maria Tănase, pasărea măiastră
Maria Tănase a avut un repertoriu extrem de vast ce-a cuprins cântece din toate regiunile României şi din toate categoriile: doine, oraţii de nuntă, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe), de dragoste, de petrecere, lăutăreşti, satirice, bocete. S-a născut în Bucureşti, a fost al treilea şi ultimul copil din familie.
Şi-a început cariera în mai 1934, atunci când s-a angajat la Teatrul Cărăbuş. În acelaşi an, a înregistrat prima sa piesă, o romanţă numită Mansarda. La 3 ani distanţă a imprimat primele cântece popualare, stil muzical ce a consacrat-o.
Pe 16 aprilie 1939, pleacă la Expoziţia Universală de la New York, unde cântă împreună cu orchestra lui Grigoraş Dinicu şi cu naistul Fănică Luca la Casa românească, unul dintre pavilioanele României. Aici face cunoştinţă cu George Enescu şi Constantin Brâncuşi. Reîntoarsă în ţară, în 1940, Garda de Fier îi interzice să mai apară în public.
În martie 1941, întreprinde un turneu artistic în Turcia, Istanbul, unde este desemnată cetăţean de onoare al Turciei de preşedintele de atunci. După instaurarea comunismului, în 1952, este solicitată să profeseze la Şcoala medie de muzică nr. 1 din Bucureşti, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. În 1958, înregistrează patru cântece populare româneşti traduse şi adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei. Acestea au fost apoi incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, distins în 1965 cu „Grand prix du disque” (Marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris.
În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în Bucureşti.
A iubit cântecul la fel de mult cum a iubit viaţa. Când a simţit că i se apropie sfârşitul, a chemat notarul şi i-a dictat testamentul. A cerut în primul rând să nu i se transforme înmormântarea într-un circ. N-a vrut parastase şi mascaradă, a cerut o pernă cu petale de trandafir. A plecat să cânte în ceruri pe 22 iunie 1963.
Pe 16 aprilie 1939, pleacă la Expoziţia Universală de la New York, unde cântă împreună cu orchestra lui Grigoraş Dinicu şi cu naistul Fănică Luca la Casa românească, unul dintre pavilioanele României. Aici face cunoştinţă cu George Enescu şi Constantin Brâncuşi. Reîntoarsă în ţară, în 1940, Garda de Fier îi interzice să mai apară în public.
În martie 1941, întreprinde un turneu artistic în Turcia, Istanbul, unde este desemnată cetăţean de onoare al Turciei de preşedintele de atunci. După instaurarea comunismului, în 1952, este solicitată să profeseze la Şcoala medie de muzică nr. 1 din Bucureşti, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. În 1958, înregistrează patru cântece populare româneşti traduse şi adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei. Acestea au fost apoi incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, distins în 1965 cu „Grand prix du disque” (Marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris.
În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în Bucureşti.
A iubit cântecul la fel de mult cum a iubit viaţa. Când a simţit că i se apropie sfârşitul, a chemat notarul şi i-a dictat testamentul. A cerut în primul rând să nu i se transforme înmormântarea într-un circ. N-a vrut parastase şi mascaradă, a cerut o pernă cu petale de trandafir. A plecat să cânte în ceruri pe 22 iunie 1963.
