Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Constantin Prezan, Mareşal al României, eroul al Primului Război Mondial

Constantin Prezan a fost Mareşal al României, eroul al Primului Război Mondial, artizan al procesului de reîntregire naţională



1896

După absolvirea studiilor militare, locotenent-colonelul Constantin Prezan devine adjutantul principelui moştenitor Ferdinand, iar Olga, soţia sa, doamnă de onoare a principesei Maria.

 
1916
Conduce Armata de Nord, care va străpunge Carpaţii Orientali pentru eliberarea Transilvaniei de sub stăpânirea Austro-Ungariei. Din cauza înfrângerilor suferite de armata română în zona de sud a frontului, trupele generalului Prezan au fost nevoite să se retragă. Alături de generalul francez Henri Berthelot, el a conceput un plan de apărare a Bucureştiului, care a însemnat o puternică rezistenţă în faţa inamicului.
În decembrie 1916, Constantin Prezan a fost numit şef al Cartierului General al Armatei Române şi a început o acţiune de reformare a structurii administrative din armată.
 

1917
Generalul Prezan a jucat un rol important în elaborarea planurilor de luptă care au dus la victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, stopând marşul ofensivei Puterilor Centrale la flancul stâng al Frontului de Est.
 
Ca urmare a evoluţiei războiului, la 21 noiembrie 1917 Regele Ferdinand preda comanda de căpetenie a armatei şefului Marelui Cartier General, generalul Constantin Prezan. Această mişcare a avut rolul de a-l proteja pe regele României de o situaţie umilitoare, în eventualitatea unei posibile capitulări în faţa Puterilor Centrale.
 
1918 - 1920
După reintrarea României în război, la 9 noiembrie 1918, generalul Constantin Prezan a fost numit, din nou, Şef al Marelui Cartier General, având ca prim obiectiv mobilizarea comandamentelor, forţelor şi mijloacelor şi de constituire a dispozitivului strategic. Una dintre principalele operaţiuni pe care le-a coordonat a fost alungarea trupelor maghiare din Transilvania, înfrângerea armatei Ungariei sovietice şi ofensiva până la Budapesta.
 
1929 - 1930
Fiind un om al armatei, generalul Constantin Prezan a refuzat sistematic o implicare activă în viaţa politică. Astfel, nu a acceptat, în anul 1929, nominalizarea pentru locul rămas vacant din Consiliul de Regenţă. De asemenea, a renunţat, în două rânduri, la oportunitatea de a deveni Prim Ministru. La 14 iunie 1930, prin Înalt Decret, generalul Constantin Prezan a fost ridicat la gradul de Mareşal al României.

„Acţiunea sa de străbatere în Ardeal fusese eficace şi se menţinuse şi după catastrofa din Muntenia. Ajuns conducător al defensivei din Moldova, arătase sânge rece, dreaptă măsură, atât optimism cât trebuia pentru a domina dezorientarea şi demoralizarea şi pentru a fi gata oricând de hotărârile reparatoare ale revanşei. Ieşise complet curat, numai cu moşioara sa din Vaslui, dintr-o situaţie în care atâţia au făcut avere. Avea o singură dorinţă: de a putea să organizeze, fără servituţi de partid, armata pe care o condusese cu atâta demnitate”. Nicolae Iorga, O viaţă de om, aşa cum a fost.


 
27 august 1943
La 27 august 1943, Constantin Prezan s-a stins din viaţă şi a fost înmormântat cu funeralii naţionale, în curtea reşedinţei sale de la Schinetea, Vaslui.
 
 
Similare
RECOMANDĂRI