Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Elena Alistar, deputat în Sfatul Ţării, fruntaş al mişcării de eliberare naţională a românilor basarabeni
Elena Alistar (1873 - 1955) a fost pedagog, doctor în medicină, deputat în Sfatul Ţării, fruntaş al mişcării de eliberare naţională a românilor basarabeni.
1909
După decesul subit al soţului său, Dumitru Alistar, învăţătoarea Elena Alistar a plecat la Iaşi pentru a studia medicina. În cei şapte ani de studii, îndemnată de Constantin Stere, s-a implicat plenar în activităţi cu caracter public. A manifestat un viu interes pentru publicistică. În articolele sale a pledat pentru reîntregirea Basarabiei cu România.
1916
Elena Alistar şi-a încheiat studiile universitare şi a revenit în Basarabia. În scurt timp a fost mobilizată în armată, în calitate de medic militar. Revenită de pe front, a activat o perioadă în calitate de medic la Spitalul de Psihiatrie din Costiujeni. După Revoluţia din Februarie şi prăbuşirea absolutismului rus, alături de alţi fruntaşi ai mişcării de eliberare naţională a românilor basarabeni, s-a dedicat în exclusivitate activităţilor pe tărâm naţional. Ea a fost unul dintre fondatorii Partidului Naţional Moldovenesc, cu aspiraţii de reîntregire a Basarabiei cu România.
1917
A participat la multiple reuniuni ale românilor basarabeni, contribuind la propagarea ideilor de emancipare naţională şi socială a cosângenilor săi. A fost un lider de necontestat al femeilor din Basarabia, pledând cu fervoare pentru egalitatea de drepturi cu bărbaţii. La 21 iunie 1917, a înfiinţat Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, care avea drept scop antrenarea femeilor în mişcarea de eliberare naţională a românilor basarabeni. La 21 noiembrie 1917, devine membru al Sfatului Ţării pe listele Blocului Moldovenesc, fiind singura din acest for care reprezenta femeile cu origini româneşti din Basarabia.
Într-un articol publicat la 10 februarie 1918 scria: „Vouă, tuturor, mă adresez cu această scrisoare, pornită din adâncul inimii mele, ce bate în folosul neamului. Cu venirea Armatei Române aici, s-au creat pentru cei ce doresc a lucra în folosul neamului, împrejurări foarte priincioase. Până acum ne împiedicau mulţi, îndeosebi duşmanii neamului nostru, acum însă avem putinţa de a lucra făţiş, deschis şi prin urmare cât de mult. Să lucrăm deci, să ştiţi, că acum sunt şi mai multe de făcut decât înainte. Acum să ne unim toţi cei cu dragoste către neam, să lucrăm cât mai energic ca să putem da acum, având puterea în mâini, roade cât mai bogate şi mai frumoase. Să ne ferim însă, dragii mei, de greşeala de a judeca oamenii după culoarea lor politică şi de a-i urmări pe chestii personale. Acest păcat e mai greu decât chiar nepăsarea faţă de neam, pe care o au mulţi dintre noi”.
27 martie 1918
În calitate de deputat al Sfatului Ţării a votat Actul recuperatoriu de readucere acasă a teritoriilor româneşti, înstrăinate de către Imperiul Rus prin intermediul unui rapt nedrept.
1918 - 1939
Până la pensionarea sa din anul 1939, a activat în calitate de amfitrioană a Şcolii Eparhiale de Fete, fiind iubită şi respectată atât de cadrele didactice, cât şi de elevele sale, pe care le-a tratat întotdeauna ca pe propriii săi copii. În 1927 a înfiinţat Gruparea Femeilor Române, participând şi în activitatea Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române.
Absolventele Şcolii Eparhiale, Cleopatra şi Ludmila Vnorovschi, mărturiseau într-un articol publicat în Revista Basarabia în 1990:
„…O simţeam pe doamna Alistar în toate, nu numai la festivităţi, nu numai la lecţii, ci, după cum am mai spus, în fiecare moment al vieţii noastre la şcoală. […] Bunătatea ei o vedeam concretă zi la zi. Ştiam, de asemenea, că doamna Elena Alistar educa la ea acasă copii orfani, unii dintre ei înfiaţi. Mai târziu am aflat că erau nişte fetiţe, care nu învăţau la noi la şcoală, fiind însă ajutate de domnia ei prin intermediul societăţii „Crucea Roşie”, al cărei preşedinte era”.
1940 - 1944
Elena Alistar s-a refugiat în dreapta Prutului, fugind din calea invadatorilor. O perioadă a locuit la Iaşi. După instalarea la putere în România a Partidului Comunist, este arestată şi trimisă la Pucioasa, judeţul Dâmboviţa. A suferit cumplit după noua răşluire a Basarabiei de către URSS.
1955
S-a stins din viaţă, la 82 de ani, în localitatea Pucioasa, fiind condusă pe ultimul drum doar de trei persoane: de soţul său - preotul Balaur, sora sa şi de către o fostă prietenă, pe nume Isanos. Astăzi un liceu şi o stradă din Chişinău poartă numele Elenei Alistar.
După decesul subit al soţului său, Dumitru Alistar, învăţătoarea Elena Alistar a plecat la Iaşi pentru a studia medicina. În cei şapte ani de studii, îndemnată de Constantin Stere, s-a implicat plenar în activităţi cu caracter public. A manifestat un viu interes pentru publicistică. În articolele sale a pledat pentru reîntregirea Basarabiei cu România.
1916
Elena Alistar şi-a încheiat studiile universitare şi a revenit în Basarabia. În scurt timp a fost mobilizată în armată, în calitate de medic militar. Revenită de pe front, a activat o perioadă în calitate de medic la Spitalul de Psihiatrie din Costiujeni. După Revoluţia din Februarie şi prăbuşirea absolutismului rus, alături de alţi fruntaşi ai mişcării de eliberare naţională a românilor basarabeni, s-a dedicat în exclusivitate activităţilor pe tărâm naţional. Ea a fost unul dintre fondatorii Partidului Naţional Moldovenesc, cu aspiraţii de reîntregire a Basarabiei cu România.
1917
A participat la multiple reuniuni ale românilor basarabeni, contribuind la propagarea ideilor de emancipare naţională şi socială a cosângenilor săi. A fost un lider de necontestat al femeilor din Basarabia, pledând cu fervoare pentru egalitatea de drepturi cu bărbaţii. La 21 iunie 1917, a înfiinţat Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, care avea drept scop antrenarea femeilor în mişcarea de eliberare naţională a românilor basarabeni. La 21 noiembrie 1917, devine membru al Sfatului Ţării pe listele Blocului Moldovenesc, fiind singura din acest for care reprezenta femeile cu origini româneşti din Basarabia.
Într-un articol publicat la 10 februarie 1918 scria: „Vouă, tuturor, mă adresez cu această scrisoare, pornită din adâncul inimii mele, ce bate în folosul neamului. Cu venirea Armatei Române aici, s-au creat pentru cei ce doresc a lucra în folosul neamului, împrejurări foarte priincioase. Până acum ne împiedicau mulţi, îndeosebi duşmanii neamului nostru, acum însă avem putinţa de a lucra făţiş, deschis şi prin urmare cât de mult. Să lucrăm deci, să ştiţi, că acum sunt şi mai multe de făcut decât înainte. Acum să ne unim toţi cei cu dragoste către neam, să lucrăm cât mai energic ca să putem da acum, având puterea în mâini, roade cât mai bogate şi mai frumoase. Să ne ferim însă, dragii mei, de greşeala de a judeca oamenii după culoarea lor politică şi de a-i urmări pe chestii personale. Acest păcat e mai greu decât chiar nepăsarea faţă de neam, pe care o au mulţi dintre noi”.
27 martie 1918
În calitate de deputat al Sfatului Ţării a votat Actul recuperatoriu de readucere acasă a teritoriilor româneşti, înstrăinate de către Imperiul Rus prin intermediul unui rapt nedrept.
1918 - 1939
Până la pensionarea sa din anul 1939, a activat în calitate de amfitrioană a Şcolii Eparhiale de Fete, fiind iubită şi respectată atât de cadrele didactice, cât şi de elevele sale, pe care le-a tratat întotdeauna ca pe propriii săi copii. În 1927 a înfiinţat Gruparea Femeilor Române, participând şi în activitatea Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române.
Absolventele Şcolii Eparhiale, Cleopatra şi Ludmila Vnorovschi, mărturiseau într-un articol publicat în Revista Basarabia în 1990:
„…O simţeam pe doamna Alistar în toate, nu numai la festivităţi, nu numai la lecţii, ci, după cum am mai spus, în fiecare moment al vieţii noastre la şcoală. […] Bunătatea ei o vedeam concretă zi la zi. Ştiam, de asemenea, că doamna Elena Alistar educa la ea acasă copii orfani, unii dintre ei înfiaţi. Mai târziu am aflat că erau nişte fetiţe, care nu învăţau la noi la şcoală, fiind însă ajutate de domnia ei prin intermediul societăţii „Crucea Roşie”, al cărei preşedinte era”.
1940 - 1944
Elena Alistar s-a refugiat în dreapta Prutului, fugind din calea invadatorilor. O perioadă a locuit la Iaşi. După instalarea la putere în România a Partidului Comunist, este arestată şi trimisă la Pucioasa, judeţul Dâmboviţa. A suferit cumplit după noua răşluire a Basarabiei de către URSS.
1955
S-a stins din viaţă, la 82 de ani, în localitatea Pucioasa, fiind condusă pe ultimul drum doar de trei persoane: de soţul său - preotul Balaur, sora sa şi de către o fostă prietenă, pe nume Isanos. Astăzi un liceu şi o stradă din Chişinău poartă numele Elenei Alistar.
