Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
GENERAŢIA UNIRII. Iuliu Maniu, personalitate de seamă a vieţii politice din România interbelică, lider al rezistenţei româneşti împotriva politicii opresive a Imperiului Austro-Ungar
Iuliu Maniu a fost o personalitate de seamă a vieţii politice din România interbelică, lider al rezistenţei româneşti împotriva politicii opresive a Imperiului Austro-Ungar, membru de onoare al Academiei Române, repus în drepturi în 1990.
1897
La vârsta de doar 24 de ani, a făcut parte din Comitetul Partidului Naţional Român, numărându-se printre fruntaşii politici ai românilor din Transilvania.
1914
În debutul Primului Război Mondial, ca urmare a abuzurilor autorităţilor ungare, a fost încorporat şi trimis pe front. Refuzase să semneze Declaraţia cerută de Guvernul de la Budapesta prin care se solicita intrarea României în război alături de armata austro-ungară, precum şi Declaraţia de fidelitate faţă de Regatul Ungariei. Nu a întrerupt legăturile cu fruntaşii Partidului Naţional Român şi a contribuit la realizarea planului de eliberare a Transilvaniei de sub stăpânirea maghiară.
23 octombrie 1918
Iuliu Maniu i-a convocat pe ofiţerii români şi le-a transmis intenţia Comitetului Naţional Român de a prelua conducerea Transilvaniei, solicitându-le să-şi declare adeziunea la cauza naţională.
Noiembrie 1918
La 15 noiembrie 1918, Marele Sfat Naţional Român a anunţat decizia de a convoca Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia care să hotărască soarta românilor din Transilvania. Pentru desfăşurarea normală a Adunării Naţionale, Maniu a avut discuţii cu Iaszi Oszkar, ministrul Naţionalităţilor din Ungaria, care, în numele Guvernului de la Budapesta, a dat asigurări că organele de circulaţie şi de ordine nu vor sabota deplasarea românilor la Alba-Iulia.
1 decembrie 1918
Are loc Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, alcătuită din 1228 de deputaţi din toate straturile sociale şi categoriile profesionale. Iuliu Maniu a ţinut un discurs, insistând asupra unităţii etnice, lingvistice şi culturale a românilor, dar şi asupra respectării drepturilor minorităţilor naţionale în cadrul statului român.
În discursul său în plenul Adunării Naţionale, Iuliu Maniu s-a referit la proiectul de rezoluţie al Unirii: „(...)Este de ajuns să pun în vederea Onoratei Adunări Naţionale că unirea tuturor românilor într-un singur regat şi într-un nedespărţit stat este nu numai un ideal sfânt, izvorât din trecutul nostru şi din comoara vieţii noastre sufleteşti, ci este şi un drept indiscutabil al nostru, în baza fiinţei noastre naţionale unitare. Noi, fiii Naţiunii Române de pretutindeni, suntem de aceeaşi obârşie, de aceeaşi fire, cu o singură şi unitară limbă şi cultură şi suntem încălziţi de aceleaşi tradiţii sfinte şi de aceleaşi aspiraţii măreţe.”
1918 - 1939
În perioada interbelică a fost de trei ori prim-ministru al României, fiind preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc.
1947 - 1951
Iuliu Maniu a fost arestat de autorităţile comuniste şi judecat pentru „înaltă trădare”. După un simulacru de proces, care a durat mai puţin de o lună, Maniu a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi încarcerat la Galaţi. În 1951, la 78 de ani, a fost transferat, alături de alţi lideri ţărănişti, la închisoarea de la Sighetu Marmaţiei (cunoscută ca „închisoarea miniştrilor”), unde s-a stins după un an şi jumătate.
La vârsta de doar 24 de ani, a făcut parte din Comitetul Partidului Naţional Român, numărându-se printre fruntaşii politici ai românilor din Transilvania.
1914
În debutul Primului Război Mondial, ca urmare a abuzurilor autorităţilor ungare, a fost încorporat şi trimis pe front. Refuzase să semneze Declaraţia cerută de Guvernul de la Budapesta prin care se solicita intrarea României în război alături de armata austro-ungară, precum şi Declaraţia de fidelitate faţă de Regatul Ungariei. Nu a întrerupt legăturile cu fruntaşii Partidului Naţional Român şi a contribuit la realizarea planului de eliberare a Transilvaniei de sub stăpânirea maghiară.
23 octombrie 1918
Iuliu Maniu i-a convocat pe ofiţerii români şi le-a transmis intenţia Comitetului Naţional Român de a prelua conducerea Transilvaniei, solicitându-le să-şi declare adeziunea la cauza naţională.
Noiembrie 1918
La 15 noiembrie 1918, Marele Sfat Naţional Român a anunţat decizia de a convoca Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia care să hotărască soarta românilor din Transilvania. Pentru desfăşurarea normală a Adunării Naţionale, Maniu a avut discuţii cu Iaszi Oszkar, ministrul Naţionalităţilor din Ungaria, care, în numele Guvernului de la Budapesta, a dat asigurări că organele de circulaţie şi de ordine nu vor sabota deplasarea românilor la Alba-Iulia.
1 decembrie 1918
Are loc Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, alcătuită din 1228 de deputaţi din toate straturile sociale şi categoriile profesionale. Iuliu Maniu a ţinut un discurs, insistând asupra unităţii etnice, lingvistice şi culturale a românilor, dar şi asupra respectării drepturilor minorităţilor naţionale în cadrul statului român.
În discursul său în plenul Adunării Naţionale, Iuliu Maniu s-a referit la proiectul de rezoluţie al Unirii: „(...)Este de ajuns să pun în vederea Onoratei Adunări Naţionale că unirea tuturor românilor într-un singur regat şi într-un nedespărţit stat este nu numai un ideal sfânt, izvorât din trecutul nostru şi din comoara vieţii noastre sufleteşti, ci este şi un drept indiscutabil al nostru, în baza fiinţei noastre naţionale unitare. Noi, fiii Naţiunii Române de pretutindeni, suntem de aceeaşi obârşie, de aceeaşi fire, cu o singură şi unitară limbă şi cultură şi suntem încălziţi de aceleaşi tradiţii sfinte şi de aceleaşi aspiraţii măreţe.”
1918 - 1939
În perioada interbelică a fost de trei ori prim-ministru al României, fiind preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc.
1947 - 1951
Iuliu Maniu a fost arestat de autorităţile comuniste şi judecat pentru „înaltă trădare”. După un simulacru de proces, care a durat mai puţin de o lună, Maniu a fost condamnat la închisoare pe viaţă şi încarcerat la Galaţi. În 1951, la 78 de ani, a fost transferat, alături de alţi lideri ţărănişti, la închisoarea de la Sighetu Marmaţiei (cunoscută ca „închisoarea miniştrilor”), unde s-a stins după un an şi jumătate.
