Iuliu Hossu: Episcop, senator, cardinal, membru de onoare al Academiei Române

1906 - 1910
Devine doctor în filosofie şi doctor în teologie. În ultimul an de studii la Roma, la 27 martie 1910, este hirotonit preot de către episcopul Vasile Hossu, unchiul său. Revenit în ţară, a activat la Lugoj pe rând ca protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi ca vicar şi secretar episcopesc.

 
1917
La 3 martie 1917 a fost numit episcop în scaunul Episcopiei Gherla, rămas vacant, ca urmare a decesului episcopului Vasile Hossu. Episcopul de Gherla, prin atitudinea sa profund patriotică şi deosebit de curajoasă de a rupe orice legătură de supunere faţă de autorităţile austro-ungare, s-a dedicat cu toate puterile şi autoritatea sa clericală luptei politice pentru realizarea Marii Uniri.

 
26 octombrie 1918
Cu trei săptămâni înainte de declararea Unirii cu România, episcopul Iuliu Hossu a trimis clerului şi credincioşilor din propria eparhie o circulară prin care le cere tuturor să nu mai recunoască guvernul maghiar de la Budapesta, ci numai Sfatul Naţional Român din Arad, singurul reprezentant legal al neamului românesc.
 
1 decembrie 1918
În faţa Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, episcopul Iuliu Hossu s-a îmbrăţişat cu episcopul ortodox Miron Cristea, spunând următorul mesaj memorabil: „Pe cum ne vedeţi azi îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români! Fraţilor, (...) astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România!
Vă amintiţi când prin sutele de spitale, în zilele de întuneric, vă vesteam: Va învinge dreptatea! Vă arătam că vine ceasul când toţi factorii nedreptăţii vor plânge lacrimi de sânge în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea. Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferinţele veacurilor, purtate de un neam cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui”.

 
2 decembrie 1918
Marele Sfat Naţional, ales cu o zi înaintea Adunării Naţionale, sub preşedinţia lui Gh. Pop de Băseşti, a desemnat, la propunerea lui Iuliu Maniu, delegaţia care a dus la Bucureşti declaraţia de Unire, în Parlamentul României. Membrii delegaţiei erau: episcopul Iuliu Hossu, episcopul ortodox Miron Cristea – viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Alexandru Vaida-Voievod şi Vasile Goldiş.

1948 – 1970
După 1948, pentru că s-a opus prigoanei comuniste împotriva greco-catolicilor, obligaţi să revină la ortodoxie, episcopul a fost arestat la domiciliu şi apoi întemniţat la Sighet şi Curtea de Argeş. În cele din urmă a avut domiciliu forţat la Mănăstirea Căldăruşani. A murit în 1970, la Spitalul Colentina. Ultimele sale cuvinte au fost: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”. Mormântul lui Iuliu Hossu se află în Cimitirul Bellu catolic.