Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Istoria hocheiului, de la jocuri pe iarbă, la ”regele sporturilor de iarnă”

Jocurile Olimpice de Iarnă de la PyeongChang 2018 pot fi urmărite doar la TVR MOLDOVA.

Istoria hocheiului începe încă în perioada precreştină. Iniţial, acesta se juca pe iarbă, iar echipamentul sportiv era format din mingi şi bastoane.
Cuvântul hochei derivă din termenul englezesc ''hoocked'', ceea ce înseamnă curbat. 
În Europa, cele mai apropiate jocuri similare hocheiului erau hurlingul irlandez şi shinty-ul scoţian.
Un alt joc similar era jucat de nordici şi este relatat în poveştile islandeze. În Anglia există dovezi care datează din 1700 despre primele jocuri de hochei pe gheaţă.

În anul 1825, navigatorul John Franklin a scris “hocheiul jucat pe gheaţă este sportul de dimineaţă”. El şi oamenii lui jucau hochei pe Lacul “Great Bear” într-una dintre expediţiile sale arctice.

Hocheiul pe gheaţă este, fără îndoială, cea mai rapidă disciplină sportivă din lume. Mai mult decât atât, el poate fi considerat ”regele sporturilor” de iarnă, fiind, la nivel olimpic hibernal, singurul sport de contact şi în care se marchează goluri.
In istoria Jocurilor Olimpice, hocheiul a apărut în 1920, dar în mod paradoxal, el a fost o probă sportivă în cadrul olimpiadei de vară. În 1920, la Anvers, 60 de hocheişti din 7 ţări s-au întrecut pentru adjudecarea medaliilor. Canada a dominat autoritar la acele competiţii.
În 1924, când a avut loc prima ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, unde hocheiul a fost inclus ca probă sportivă.

În România primele apariţii ale hocheiului sunt consemnate la Bucureşti în anul 1910. Atunci sunt organizate mai multe echipe de şcolari, dar ideea nu prinde cheag din pricina lipsei de organizare. Totuşi, 15 ani mai târziu, are loc prima ediţie a campionatului de hochei pe gheaţă din România pe patinoarul ”Olimpia” din Braşov.

Din 9 februarie, urmăriţi la TVR MOLDOVA cea de a XXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă, de la PyeongChang din Coreea de Sud. Timp de două săptămâni vom transmite 102 evenimente sportive, la 15 discipline din 7 sporturi.

Doar la TVR MOLDOVA veţi avea parte de cele mai importante şi interesante probe de la olimpiadă, comentate de cei mai valoroşi jurnalişti sportivi din România.
 
Similare
RECOMANDĂRI