A primit mită 1200 de euro pentru eliberarea unui permis de conducere. Acum riscă şapte ani de închisoare
Sursa foto:impacttv.md Vizualizari:

A primit mită 1200 de euro pentru eliberarea unui permis de conducere. Acum riscă şapte ani de închisoare

Un bărbat din Floreşti ar fi pretins şi primit 1 200 de euro în schimbul organizării eliberării permisului, ce acordă dreptul de conducere a autovehiculului destinat transportului de persoane.

Pentru că nu şi-a ţinut promisiunea, acesta a fost denunţat la DGT Nord a CNA.

Potrivit datelor anchetei, în ianuarie 2018, omul ar fi pretins şi primit banii, sub pretextul că are influenţă asupra angajaţilor Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto, şi că-i poate determina pe aceştia să organizeze promovarea examenelor şi eliberarea ulterioară a permisului de conducere de categoria ”D” şi ”E”.

Bărbatul a fost recunoscut în calitate de bănuit, iar în dimineaţa acestei zile, el a fost reţinut pentru 72 de ore şi escortat la DGT Nord a CNA pentru a fi audiat de ofiţerii şi procurorii anticorupţie.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz, în temeiul art. 326 cod penal - traficul de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 7 ani de închisoare.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de Serviciul „Nord" al Procuraturii Anticorupţie. 

Similare
RECOMANDĂRI