Aduceau din UE piese şi motoare auto, ca apoi să le vândă pe piaţa neagră din ţară
Sursa foto:http://border.gov.md Vizualizari:

Aduceau din UE piese şi motoare auto, ca apoi să le vândă pe piaţa neagră din ţară

Poliţiştii de frontieră în coordonare cu procurorii din Procuratura Briceni au descins la sfârşitul săptămânii trecute la domiciliile unor locuitori ai raionul Edineţ, de unde s-au ridicat piese şi motoare auto, introduse în ţară prin contrabandă, dar şi alte bunuri, obţinute ilegal.

Conform schemei infracţionale, membrii acestui grup erau responsabili de aducerea din ţările UE a bunurilor şi introducerea ilegală acestora în ţară, ca ulterior să fie realizate pe piaţa neagră a Republicii Moldova.

De la domiciliile bănuiţilor pe cauza penală s-au ridicat: cinci motoare pentru automobilele de model Ford şi Renault, fără acte de provenienţă; mijloace băneşti; asigurări auto Cartea Verde, care ar fi eliberate de autorităţile franceze, cu semne de falsificare; telefoane mobile şi suporturi electronice de stocare a informaţiei şi certificate de înmatriculare a patru autovehicule.

În consecinţă, ofiţerii de investigaţii şi cei de urmărire penală ai Poliţiei de Frontieră, în conlucrare cu procurorii din Briceni, continuă cercetările sub toate aspectele legale, cu acumularea probelor şi elucidarea circumstanţelor pe caz.

Similare
RECOMANDĂRI