Andrei Lesnic, procuror în Nisporeni, suspendat din funcţie. Anterior a fost trimis pe banca acuzaţiilor pentru că a încercat să-şi „ajute” un coleg
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Andrei Lesnic, procuror în Nisporeni, suspendat din funcţie. Anterior a fost trimis pe banca acuzaţiilor pentru că a încercat să-şi „ajute” un coleg

Andrei Lesnic, procurorul adjunct al procurorului-şef al Procuraturii raionului Nisporeni, care anterior a fost trimis pe banca acuzaţiilor pentru complicitate la pregătirea infracţiunii de amestec în înfăptuirea urmăririi penale, a fost suspendat din funcţie.

O decizie în acest sens a fost luată marţi, 26 aprilie, de către membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) la cererea procurorului general interimar, Dumitru Robu, scrie Ziarul de Gardă.

„Consiliul Superior al Procurorilor a hotărât: a admite demersul procurorului general interimar şi a elibera acordul în vederea suspendării din funcţia de adjunct al procurorului-şef al Procuraturii raionului Nisporeni al domnului Andrei Lesnic. A remite prezenta hotărâre procurorului general interimar pentru organizarea procedurilor administrative corespunzătoare şi, totodată, a remite procurorului care exercită urmărirea penală pentru anexarea la cauza penală, iar domnului Andrei Lesnic pentru informare”, a declarat Angela Motuzoc, preşedinta CSP.

Pe 5 aprilie 2022, Procuratura Anticorupţie (PA) a anunţat că a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a doi procurori, Ghenadie Andronache, procuror în cadrul Procuraturii raionului Drochia şi cel care în decembrie 2021, aflându-se în stare de ebrietate, ar fi provocat un accident rutier în localitatea Vărzăreşti, Nisporeni şi Andrei Lesnic, procuror în cadrul Procuraturii raionului Nisporeni, dar şi un şef de secţie din cadrul Spitalului Raional Nisporeni pentru complicitate la pregătirea infracţiunii de amestec în înfăptuirea urmăririi penale cu scopul de a-l scăpa de pedeapsă penală pe procurorul Ghenadie Andronache.

Potrivit procurorilor, pe 11 decembrie 2021, Andronache a fost implicat într-un accident rutier în timp ce se deplasa pe o stradă din raionul Nisporeni. În cadrul documentării accidentului rutier, din motivul că, asupra procurorului vizat persista bănuiala rezonabilă că a condus mijlocul de transport în stare de ebrietate, acestuia i-au fost colectate probe biologice de sânge.

În scopul evitării atragerii la răspundere penală, acesta l-a contactat pe Andrei Lesnic, procurorul adjunct al procurorului-şef al Procuraturii raionului Nisporeni, care la rândul său folosindu-se de situaţia de serviciu şi autoritatea sa, l-a determinat pe unul dintre şefii de secţie, care era de gardă la acea dată din cadrul IMSP Spitalul raional Nisporeni, să preleveze probe biologice de la o persoană, pe care să le înlocuiască cu probele biologice de sânge luate iniţial de la procurorul implicat în accidentul rutier, prin desigilarea ambalajului în care acestea au fost împachetate. Anterior, la demersul procurorului general interimar, CSP a emis acordul cu privire la suspendarea din funcţia a procurorului de la Drochia.

Similare
RECOMANDĂRI