Condamnat pentru trafic de influenţă. A primit 500 de euro pentru un permis de conducere
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Condamnat pentru trafic de influenţă. A primit 500 de euro pentru un permis de conducere

Un cetăţean din municipiul Bălţi a fost condamnat, pentru că a estorcat şi a primit 500 de euro de la un bărbat în vederea organizării eliberării unui permis de conducere auto categoria “C” pe numele acestuia.

Temei pentru pornirea urmăririi penale a constituit denunţul persoanei, conform căruia condamnatul, acţionând în mod intenţionat şi din interes material, susţinea că ar avea influenţă asupra unor persoane publice din cadrul Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din mun. Bălţi.

În schimbul recompensei materiale, inculpatul promitea aprecierea celui examinat cu calificativul ,,admis” şi eliberarea permisului de conducere auto într-un termen foarte scurt.

Inculpatul nu şi-a recunoscut vina, iar pe durata anchetei, a indus în eroare în mod repetat organul de urmărire penală furnizând informaţii false, astfel urmărind tergiversarea anchetei.

Pentru faptele comise, acesta a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, din momentul intrării în vigoare a sentinţei, precum şi confiscarea sumei de 500 euro ridicate în cadrul percheziţiei. 
Similare
RECOMANDĂRI