Crima de la Puhăceni: patru inculpaţi trimişi în judecată pentru omorul şi incendierea unui consătean
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Crima de la Puhăceni: patru inculpaţi trimişi în judecată pentru omorul şi incendierea unui consătean

Procuratura raionului Anenii Noi anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în judecată a cauzei penale de învinuire a patru locuitori ai satului Puhăceni, unul dintre care este acuzat de comiterea omorului intenţionat al unui consătean, iar ceilalţi trei - de favorizarea la comiterea infracţiunii.

Tragedia a avut loc pe 24 septembrie 2017, în gospodăria unuia dintre inculpaţi. După ce au consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, între ei s-a iscat o ceartă. La un moment dat, unul dintre inculpaţi a mers acasă şi a revenit cu un cuţit confecţionat artizanal, aplicîndu-i victimei o lovitură fixă în regiunea inimii. Pentru a ascunde urmele infracţiunii, inculpaţii au târât corpul neânsufleţit al victimei în grădină, unde l-au incendiat, iar
rămăşiţele le-au îngropat în mai multe locuri.

Osemintele victimei au fost depistate la mai bine de trei luni de la comiterea crimei, după ce mama acestuia a anunţat poliţia despre dispariţia fiului.

De notat că, până a fi reţinut, individul care a înjunghiat victima, a comis şi un „huliganism agravant” într-un local din Puhăceni, unde a iniţiat un conflict cu o domnişoară, pe care a numit-o cu cuvinte necenzurate, a maltratat-o, lovind-o cu o sticlă în regiunea capului, cauzându-i dureri fizice.

Potrivit procurorilor, acesta a mai fost în conflict cu legea, fiind anterior condamnat la 6 ani de detenţie pentru înjunghierea unei persoane, care, din fericire, a rămas în viaţă. Toţi patru inculpaţi, cu vîrstele cuprinse între 25 şi 44 de ani şi-au recunoscut integral vina.

Dacă va fi găsit vinovat de omorul intenţionat al unei persoane şi huliganism agravant, unul dintre inculpaţi riscă pînă la 20 de ani închisoare sau detenţie pe viaţă, iar complicii acestuia – pînă la 3 ani îchisoare pentru favorizarea infracţiunii. De asemenea, aceştia vor fi obligaţi să achite şi cheltuieli judiciare de 8538 lei
Similare
RECOMANDĂRI