CSJ a instituit regim special de muncă. Cum va activa instanţa
Vizualizari:

CSJ a instituit regim special de muncă. Cum va activa instanţa

Curtea Supremă de Justiţie va activa, în perioada 1 – 15 martie, conform unui program special de muncă. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de preşedintele interimar al instanţei, Vladimir Timofti.

Astfel, a fost stabilit program zilnic de muncă pentru toţi angajaţii CSJ cu începerea activităţii la ora 8.30 până la 17.00, cu pauză de masă între 12.30 şi 13.00, scrie Bizlaw.md.

Menţionăm că, Judecătoria Chişinău şi Curtea de Apel Chişinău au instituit, de asemenea, regim special de activitate până în data de 15 martie. Instanţele au impus, însă, şi mai multe reguli privind accesul persoanelor şi eliberarea documentelor.

Curtea Supremă de Justiţie este condusă de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, care sunt concomitent preşedinţi ai Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ şi, respectiv, ai Colegiului Penal. În cadrul instanţei activează 30 judecători (dintre care doi judecători exercită concomitent şi funcţia de vicepreşedinte al colegiului) care îşi desfăşoară activitatea în colegii şi în cadrul Plenului Curţii.
Similare
RECOMANDĂRI