Curtea de Apel Chişinău a respins solicitarea lui Chiril Lucinschi privind efectuarea unei expertize financiare în dosarul său penal
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Curtea de Apel Chişinău a respins solicitarea lui Chiril Lucinschi privind efectuarea unei expertize financiare în dosarul său penal

Curtea de Apel Chişinău a respins solicitarea fostului deputat Chiril Lucinschi privind efectuarea unei expertize financiare independente în dosarul său penal.

Potrivit agenţiei INFOTAG, decizia a fost luată luni, 08 iulie 2019.

Avocaţii au cerut efectuarea expertizei pentru a demonstra că documentele financiare prezentate în cauză au fost falsificate. Cu toate acestea, cererea lor a fost susţinută doar de un singur judecător, iar ceilalţi doi au fost împotrivă.

Avocatul Gheorghe Ulianovschi şi-a exprimat indignarea faţă de decizia instanţei.

Chiril Lucinschi pledează nevinovat. El a declarat că dosarul său este „o răzbunare a fostei guvernări”. Chiril Lucinschi speră că judecătorii îi vor face dreptate, după schimbarea puterii în Republica Moldova.

„Acest dosar este rezultatul activităţii mele politice şi, bineînţeles, al politicii editoriale pe care a avut-o TV7, la care am fost patron", a declarat fostul deputat.
Similare
RECOMANDĂRI