Doi bărbaţi promiteau eliberarea unui permis de conducere pentru 400 de euro
Sursa foto:Curier Local Vizualizari:

Doi bărbaţi promiteau eliberarea unui permis de conducere pentru 400 de euro

Doi bărbaţi au ajuns în vizorul DGT Nord a CNA după ce ar fi cerut şi primit 400 de euro de la un elev înmatriculat la o şcoală auto din Bălţi. Cei doi ar fi acţionat în complicitate, pretinzând că pot determina funcţionari de la Întreprinderea de Stat ”Cris Registru” să aranjeze susţinerea cu succes a examenelor şi eliberarea ulterioară a permisului de conducere.

Pentru că nu s-au ţinut de cuvânt, aceştia au fost denunţaţi la CNA. Cazul a fost documentat, iar urmare acumulării materialului probator, bărbaţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore de ofiţerii şi procurorii anticorupţie. Reţinerea a avut loc în momentul în care suspecţii primeau de la denunţător 400 de euro transmişi sub controlul CNA.

Pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă de care sunt bănuiţi cei doi bărbaţi, legislaţia în vigoare prevede o pedeapsă de până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei. 

Urmărirea penală este condusă de Serviciul „Nord" al Procuraturii Anticorupţie. 

Similare
RECOMANDĂRI