Doi bărbaţi riscă să îşi petreacă următorii patru ani după gratii după ce ar fi furat un safeu cu bani
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Doi bărbaţi riscă să îşi petreacă următorii patru ani după gratii după ce ar fi furat un safeu cu bani

În noaptea de 25 spre 26 aprilie, poliţia din Bălţi a fost sesizată pe faptul că persoane necunoscute, prin deteriorarea lacătului, au pătruns într-un local din mun. Bălţi, de unde au sustras un safeu metalic în care se aflau mijloace băneşti.

Ca urmare a acţiunilor întreprinse safeul a fost găsit, iar suspecţii identificaţi şi reţinuţi. Ei s-au dovedit a fi doi bărbaţi de 28 de ani, locuitori ai mun. Chişinău şi Bălţi, care anterior au mai fost judecaţi pentru infracţiuni similare.

În rezultatul percheziţiilor, în geanta unuia dintre suspecţi au fost depistaţi bani în sumă de peste 31 de mii lei.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru furt în proporţii deosebit de mari.

Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore.

Conform legii penale, persoana vinovată riscă amenda de până la 67 500 lei sau privaţiune de libertate de până la 4 ani.
Similare
RECOMANDĂRI