Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În Chişinău s-au produs 50% dintre faptele de corupţie descoperite de CNA

Zeci de persoane în arest şi sume uriaşe de bani confiscate. În anul 2018, Centrul Naţional Anticorupţie a investigat aproape o mie de cauze penale de corupţie. Jumătate dintre ele doar în Chişinău. Cele mai multe fapte au fost descoperite în primării şi instituţiile subordonate Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. După ce a prezentat raportul de activitate, directorul CNA a arătat şi condiţiile din izolator.

Directorul CNA, Bogdan Zumbreanu, a enumerat printre faptele de corupţie şi schema de eliberare frauduloasă a permiselor de conducere.

Nu au lipsit nici cazurile de estorcare a banilor de la pacienţi.

O rezonanţă mare a avut şi dosarul de învinuire a peste 60 de persoane pentru crearea unei scheme de colectare de bani de la studenţii Academiei de Studii Economice.

Şi în cazul judecătorilor, bănuiţi că ar fi pretins şi dat bani pentru muşamalizarea unor dosare, s-a vrut transmiterea unui mesaj.

Pentru anul 2019, CNA îşi propune să verifice mai mult instituţiile de control.

După prezentarea raportului, şefii CNA au invitat jurnaliştii ca să cunoască instituţia.

În premieră, a fost prezentat şi izolatorul CNA. O cameră, cu patru paturi, un geam şi o chiuvetă. Aşa arată o celulă. Baia şi duşul se află în camere  separate, deţinuţii fiind escortaţi de gardieni. Au şi punct medical, dar şi sală pentru întâlniri. Afară au aşteptat mascaţii cu tot echipamentul din dotare.

Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de 170 de milioane de lei. Iar prejudiciile înregistrate, în 2018, în dosarele de corupţie sunt de aproape 65 de milioane de lei.
Similare
RECOMANDĂRI