Infracţiunea pentru care se aplică cel mai des munca neremunerată în folosul comunităţii
Vizualizari:

Infracţiunea pentru care se aplică cel mai des munca neremunerată în folosul comunităţii

Pe parcursul anului 2019, instanţele de judecată au aplicat pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii în privinţa a peste 3700 de persoane, iar pe parcursul a cinci luni ale anului 2020, în privinţa a peste 1100. Majoritatea sancţiunilor sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii s-au aplicat pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Într-un răspuns pentru IPN, Secţia unificare a practicii în domeniul reprezentării din cadrul Procuraturii Generale menţionează că cele mai multe sancţiuni cu muncă neremunerată în folosul comunităţii s-a aplicat drept urmare a urma excluderii pedepsei cu amenda, încă în 2018, şi includerii doar a pedepsei cu munca neremunerată în folosul comunităţii, pentru condusul în stare de ebrietate. Astfel, în 2019, peste două mii de persoane au primit o astfel de pedeapsă pentru respectiva infracţiune.

Munca neremunerată în folosul comunităţii a fost aplicată şi pentru violenţa în familie, sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, violare de domiciliu, circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora fără scop de înstrăinare, huliganism, confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a ştampilelor sau sigiliilor false, ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească etc.

Condamnaţii au executat munci precum: curăţarea terenului întreprinderilor industriale, acordarea de ajutor la lucrările de cîmp sezoniere (inclusiv culesul fructelor şi legumelor, recoltarea culturilor semincere şi tehnice, plantarea copacilor, lucrări temporare legate de îngrijirea şi păşunarea animalelor, diverse lucrări de amenajare etc.) Condamnatul poate fi implicat în lucrări ce necesită calificare specială doar în cazul în care dispune de o asemenea calificare.

Conform Codului Penal, munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi se execută de la 2 la 4 ore pe zi, în afara timpului activităţii de bază sau de studii. Orarul de lucru este stabilit împreună cu persoana condamnată. În cazul condamnatului care nu este antrenat în activităţi de bază sau de studii, la solicitarea sau cu acordul acestuia, pedeapsa poate fi executată până la 8 ore pe zi.

În cazul în care persoanele condamnate sunt atrase la muncă neremunerată în folosul comunităţii mai mult de 4 ore pe zi, organul de probaţiune este obligat să stabilească o pauză de cel puţin 30 de minute în graficul de repartizare a orelor.
 
Similare
RECOMANDĂRI