Mere cumpărate din Ucraina  şi exportate în Rusia drept fructe din Republica Moldova. Un grup de persoane riscă ani de închisoare
Vizualizari:

Mere cumpărate din Ucraina şi exportate în Rusia drept fructe din Republica Moldova. Un grup de persoane riscă ani de închisoare

Au importat mere din Ucraina, apoi le-au exportat în Rusia, ca fiind fructe din Republica Moldova, iar totodată au beneficiat de restituirea de TVA din bugetul de stat. Este vorba despre o schemă pusă la cale de un grup infracţional orgaizat, format din cinci companii, care au folosit fraudulos documente.

Urmărirea penală pe faptul contrabandei cu marfă de peste 60 de milioane de lei este exercitată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale în comun cu Inspectoratul Naţional de Investigaţii.

Mai exact, oamenii legii au constatat că în perioada anilor 2018-2019, cu scopul obţinerii unor venituri ilicite, un grup de persoane bine organizat, care de facto gestionează activitatea întreprinderilor, au importat mere din Ucraina în valoare cumulativă netă (fără TVA şi taxe vamale de import) de peste 60 de milioane de lei.

Acestea, în marea lor majoritate, au fost vândute consumatorilor finali pe teritoriul Moldovei, prin utilizarea maşinii de casă şi control sau pe facturi fiscale, dar şi prin operaţiuni în numerar fictive, pentru achitarea mărfii. Aceste acţiuni au fost efectuate cu scopul de a pierde urma unui activ ulterior „materializat” din alte surse, pentru deghizarea provenienţei reale a bunurilor. Ulterior, prin folosirea documentelor de provenienţă frauduloase, merele au fost exportate în Rusia ca fiind fructe din Republica Moldova, iar totodată au beneficiat de restituirea de TVA din bugetul de stat.

La această etapă, urmare a documentărilor efectuate cu sprijinul Serviciului pentru Combaterea Spălării Banilor din cadrul Guvernului şi percheziţiilor desfăşurate de comun cu ofiţerii SIS în 10 locaţii, oamenii legii au ridicat documente de evidenţă contabilă, pentru anii 2018-2019, ştampile ale societăţilor comerciale implicate, acte de achiziţii a produselor agricole, documentele contabile primare (facturi fiscale, facturi de expediţie, invoice-uri, certificate fito-sanitare etc) ce dovedesc activitatea ilegală a companiilor implicate, suporturi electronice, procesoare, laptopuri, alte suporturi informaţionale. În urma audierilor ulterioare ale figuranţilor, probele acumulate vor fi examinate pentru elucidarea circumstanţelor.

Dacă vor fi găsite vinovate pentru infracţiunea de contrabandă, persoanele vizate riscă pedeapsa cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300.000 la 550.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

În cazul infracţiunii de spălare a banilor, aceştia riscă pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 650.000 la 800.000 lei sau cu lichidarea persoanei juridice.

PCCOCS va reveni cu detalii, cu respectarea prevederilor legale.
Similare
RECOMANDĂRI