O familie din Anenii Noi, suspectată că producea şi vindea droguri şoferilor de taxi
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

O familie din Anenii Noi, suspectată că producea şi vindea droguri şoferilor de taxi

Activitatea ilegală a unei familii din Anenii Noi, care aprovizionau şoferii de taxi cu droguri, a fost deconspirată de poliţişti şi procurori. 

Angajaţii Direcţiei Antidrog  a INI în comun cu ofiţerii de urmărire penală din cadrul Direcţiei Generale Urmărire Penală, colegii de la Inspectoratul de poliţie Anenii Noi, sun coordonarea  procurorilor  PCCOCS şi cu sprijinul ofiţerilor de la BPDS „Fulger” au destructurat un grup criminal organizat specializat în producerea şi comercializarea drogurilor pe teritoriul raionului Anenii Noi.
 
Pe parcursul a trei luni, poliţiştii şi procurorii au derulat o amplă operaţiune pentru documentarea acţiunilor ilicite ale membrilor grupării, fiind  demarate actiunile specifice pentru probarea intregii activitati infractionale astfel, au fost obţinute probe pertinente care au demonstrat faptul producerii şi comercializării drogurilor, precum şi posesia ilegală de arme şi muniţii.  
 
În rezultatul investigaţiilor, s-a stabilit că liderul grupării, un bărbat în vârsta de 37 de ani, împreuna cu soţia sa, de 35 de ani, locuitori ai raionului Anenii Noi,  fondatori şi administratori ai unei întreprinderi cu activitate în domeniul transportării pasagerilor, produceau şi distribuiau droguri de tip etnobotanice pe teritoriul raionului, în special în rândul şoferilor de taxi.
 
Astfel, membrii familiei au creat o schemă bine pusă la cale prin care distribuiau drogurile persoanelor de încredere pentru ulterioara realizare. În calitate de realizator activa şi fratele liderului grupării,  în vârstă de 32 de  ani, care era şofer de taxi. Acesta  avea rolul de a comercializa drogurile primite altor şoferi de taxi precum şi clienţilor acestuia. 

Potrivit poliţiei, drogurile erau consumate de către şoferi chiar în timpul serviciului, adică în timpul conducerii mijlocului de transport.  
 
La fel cu rol de realizator au fost identificaţi alţi doi bărbaţi de 44 şi respective 47 de ani, care zilnic  primeau peste 100 de doze pe care le comercializau la preţul de 150 lei per doză.
 
În rezultatul descinderilor cinci personae au fost reţinute,  au fost ridicate droguri de tip etnobotanic cu masa totală de aproximativ 700 gr.,  repartizate în doze pentru comercializare, doua pistoale pneumatice, bani în sumă totală de peste 131 000 lei, 4159 euro, 350 dolari SUA, 18 telefoane mobile.
 
De asemenea, au fost ridicate două automobile de model Dacia Logan, suspectate că ar fi procurate la finele anului 2018,  de către liderul grupării  pe banii obţinuţi din activitatea criminală şi pentru desfăşurarea în continuare a acesteia, asupra cărora urmează să se aplice sechestrul.
 
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi suspecţii riscă închisoare de la 7 la 15 ani.   
 
Cercetările continua pentru stabilirea tuturor circumstanţelor şi a persoanelor implicate în această grupare.

Similare
RECOMANDĂRI