O femeie cercetată pentru trafic de persoane în scop de exploatare sexuală, extrădată în Republica Moldova
Vizualizari:

O femeie cercetată pentru trafic de persoane în scop de exploatare sexuală, extrădată în Republica Moldova

O femeie de 37 de ani a fost extrădată din Turcia, prin intermediul organelor de drept din Ucraina, şi predată ofiţerilor Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) al Inspectoratului naţional de investigaţii al IGP. Aceasta era anunţată în căutare internaţională, în baza unei cauze penale  deschise pentru trafic de persoane în scop de exploatare sexuală.

Ofiţerii centrului au stabilit că, în perioada 2014-2015, bănuita, în complicitate cu alte persoane, au racolat prin înşelăciune o tânără de 25 de ani şi,  folosindu-se de vulnerabilitatea ei socială, a organizat transportarea acesteia în oraşul Dubai, Emiratele Arabe Unite. Ulterior, victima a fost deposedată forţat de actele de identitate şi impusă prin violenţă fizică să presteze servicii sexuale contra plată. Actualmente, bănuita se află în arest pe un termen de 30 de zile.
 
Potrivit legii penale, persoanele vinovate pentru trafic de persoane, riscă  până la 15 ani privaţiune de libertate.


 
Similare
RECOMANDĂRI