O nouă prevedere în Codul Civil al Republicii Moldova. A fost modificat termenul de deschidere a moştenirii
Sursa foto:Bizlaw Vizualizari:

O nouă prevedere în Codul Civil al Republicii Moldova. A fost modificat termenul de deschidere a moştenirii

Guvernul a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, proiectul de lege privind modificarea şi completarea Codului civil al Republicii Moldova. Este o primă revizuire a Codului civil, după adoptarea acestuia în anul 2013, care aduce modificări favorabile, atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru cetăţeni, prin o nouă reglementare a raporturilor contractuale.

Astfel, amendamentele vor contribui la modernizarea dreptului civil prin ajustarea prevederilor acestuia la ultimele evoluţii legislative pe plan internaţional. La acest subiect, premierul a menţionat că aprobarea documentului reprezintă un pas important în realizarea micii reforme în domeniul justiţiei. 

Proiectul vine să asigure exactitatea şi previzibilitatea legislaţiei  civile,  protejarea valabilităţii contractelor, dar şi responsabilizarea administratorilor persoanelor juridice de drept privat. Totodată, documentul va spori aplicarea uniformă a legislaţiei şi va uşura munca practicienilor în domeniu.

De asemenea, proiectul va  aduce noi prevederi în dreptul succesoral, inclusiv prin modificarea termenului de deschidere a moştenirii. Astfel, dacă sistemul actual prevede că odată cu deschiderea moştenirii, persoanele au opţiunea  de a o accepta sau de a renunţa acceptarea acesteia în termen de 6 luni, noile prevederi stabilesc transmiterea moştenirii imediat, în folosul tuturor moştenitorilor. Amendamentele se vor mai referi la înlocuirea contractului de investiţii cu contactul de vânzare- cumpărare a bunului viitor. Acest fapt va aduce numeroase facilităţi investitorilor, dar şi va spori protecţia consumatorului, inclusiv prin interzicerea prevederii privind achitarea în avans a 100% din sumă.

Aplicarea prevederilor documentului care a fost elaborat pe parcursul a 4 ani, va spori calitatea şi eficienţa actului de justiţie, va combate mai eficient corupţia şi va asigura implementarea unor măsuri prin care sectorul justiţiei va contribui la crearea unui climat favorabil dezvoltării durabile a economiei. 

Documentul urmează să fie prezentat Parlamentului spre examinare şi adoptare.

Similare
RECOMANDĂRI