Procuratura a deschis trei procese penale în cazul interceptărilor ilegale
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Procuratura a deschis trei procese penale în cazul interceptărilor ilegale

Direcţia urmărire penală şi criminalistică a Procuraturii Generale a verificat legalitatea acţiunilor procesual-penale, a măsurilor speciale de investigaţie şi a soluţiilor adoptate de către procurori, ofiţeri de investigaţii şi judecători la dispunerea, autorizarea şi efectuarea interceptărilor în trei cauze penale, instrumentate de către Procuratura pentru CombatereaCriminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

Respectivele verificări au demarat ca urmare a autosesizării din presă privind interceptarea, în perioada anilor 2017–2019, a mai multor politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi altor persoane publice, sub suspiciunea organizării şi conducerii unor dezordini în masă.

Fiind constatate mai multe omisiuni de ordin procesual în activitatea agenţilor publici, care au dus la ingerinţe în drepturile fundamentale ale cetăţenilor, în dreptul la viaţa personală şi de familie, prin culegerea pretins ilegală a informaţiilor, cu utilizarea mijloacelor speciale destinate interceptării şi urmăririi vizuale, a fost dispusă înregistrarea şi examinarea faptelor presupus ilicite în ordinea prevăzută de art.274 din Codul de procedură penală.

Pornind de la dezideratele principiilor constituţionale privind garantarea inviolabilităţii vieţii private, care interzic culegerea, păstrarea şi folosirea în mod arbitrar a informaţiei despre viaţa privată a persoanelor, Procuratura Generală, în cadrul a trei procese penale, supune verificării legalitatea, temeinicia şi oportunitatea dispunerii, efectuării măsurilor speciale de investigaţii în cazurile expuse şi urmează să decidă asupra acţiunilor persoanelor responsabile, sub aspect penal.

Amintim că anterior Rise a publicat o investigaţie în care se arăta că în ultimii ani autorităţile au desfăşurat o adevărată campanie de interceptare şi filare a opozanţilor guvernării democrate.
Similare
RECOMANDĂRI