Procurorii au renunţat la învinuirea adusă fostului deputat Iurie Bolboceanu
Sursa foto:IPN Vizualizari:

Procurorii au renunţat la învinuirea adusă fostului deputat Iurie Bolboceanu

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a prezentat Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, poziţia de renunţare la învinuirea de ”trădare de Patrie”, adusă în anul 2017 fostului deputat Iurie Bolboceanu şi a solicitat achitarea lui, magistraţii urmând să se pronunţe pe 16 octombrie 2020.

Respectiva cauză penală face parte din lista celor 38 de dosare politice, evaluate de către un grup de procurori, creat prin dispoziţia Procurorului General, în februarie 2020. Emiterea dispoziţiei a survenit ca urmare a Declaraţiilor şi Raportului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care indica o listă de dosare cu suspiciuni de urmărire ilegală, abuzivă, selectivă şi pe motive politice a unor persoane din Republica Moldova.

Amintim că, Iurie Bolboceanu a fost supus măsurilor speciale de investigaţie şi reţinut pe 17 martie 2017, de către PCCOCS, după care, arestat, condamnat la 14 ani închisoare, în total, aflându-se în detenţie 2 ani 3 luni şi 2 zile, până când Curtea de Apel Chişinău l-a achitat şi a dispus reexaminarea dosarului.

La faza de cercetare a probelor în instanţa de judecată, PCCOCS a ajuns la concluzia că fapta ce i-a fost incriminată lui Iurie Bolboceanu nu întruneşte elementele infracţiunii şi şi-a retras învinuirea.

Procuratura va continua să aplice toate căile legale de repunere în drepturi a persoanelor care au fost pe nedrept urmărite penal şi judecate.
Similare
RECOMANDĂRI