Procurorul general REFUZĂ să vină în Parlament şi să ofere detalii despre mersul anchetei în legătură cu furtul miliardului
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Procurorul general REFUZĂ să vină în Parlament şi să ofere detalii despre mersul anchetei în legătură cu furtul miliardului

Audierile parlamentare privind furtul miliardului din sistemul bancar din R. Moldova, care urmau să aibă loc săptămâna aceasta, ar putea fi anulate. Procurorul general, Eduard Harunjen, a informat Parlamentul că nu poate da curs acestei solicitări, deoarece „o atare situaţie este una inacceptabilă şi contravine principiilor universale de înfăptuire a justiţiei şi de reglementare a rolului Procuraturii într-o societate democratică”, transmite tv8.

De asemenea, în scrisoarea adresată spicherului Andrian Candu, procurorul general afirmă că „Procuratura este o instituţie publică autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti”.

„Imixtiunea în activitatea Procuraturii este interzisă. În opinia Procuraturii, audierea în plenul Parlamentului a procurorului general şi a procurorului-şef al Procuraturii Anticorupţie în legătură cu cauzele penal iniţiate pe faptele de sustragere a mijloacelor financiare din sistemul bancar nu este altceva decât o solicitare voalată a informaţiei cu privire la evoluţia acestor cauze, multe dintre ele pendinte. O atare situaţie este una inacceptabilă deoarece contravine principiilor universale de înfăptuire a justiţiei şi de reglementare a rolului Procuraturii într-o societate democratică”, explică Harunjen.

Procurorul general mai spune că „deputaţii nu pot formula întrebări care conduc la amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală”.

Totuşi, Harunjen spune că este posibilă „prezentarea de către directorul Centrului Naţional Anticorupţie a unui raport cu date relevante şi actuale despre activitatea Agenţiei Recuperarea Bunurilor Infracţionale pe dimensiunea de recuperare a mijloacelor financiare fraudate din sistemul bancar”.

Amintim că, săptămâna trecută, socialiştii, liberalii, comuniştii, liberal-democraţii, dar şi şapte parlamentari ai grupului popularilor-europeni au propus audierea procurorului general şi a directorului CNA, în şedinţa din 4 octombrie, pe marginea furtului miliardului din sistemul bancar. Ulterior, reprezentanţii Partidului Popular European au spus că-şi retrag votul, dar în sală nu a mai fost număr suficient de deputaţi pentru a anula această decizie.

Similare
RECOMANDĂRI