Punct în dosarul coruperii deputaţilor. CSJ a emis o decizie irevocabilă
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Punct în dosarul coruperii deputaţilor. CSJ a emis o decizie irevocabilă

Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat decizia irevocabilă în cazul lui Vitalie Burlacu şi a Irinei Baglai. Magistraţii CSJ au respins recursurile declarate de inculpaţi împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2017.

În aceste condiţii, rămân în vigoare pedepsele aplicate de cea de-a doua instanţă, relatează Moldova 1.

Cei doi sunt recunoscuţi vinovaţi de tentativă de corupere a unui parlamentar pentru ca acesta să părăsească coaliţia din care face parte şi să nu voteze „legi ce ţin de aderarea Republicii Moldova ca membru asociat la Uniunea Europeană", scrie Ziarul de Gardă. 
 
Fostul poliţist Vitalie Burlacu a fost condamnat la 11 ani de închisoare şi obligat să achite 80 de mii de lei drept prejudiciu, iar modelul Irina Baglai a primit o pedeapsă de opt ani de închisoare şi 180 de mii de lei amendă.
Similare
RECOMANDĂRI