Şef de secţie din cadrul spitalului raional din Soroca pe banca acuzaţilor
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Şef de secţie din cadrul spitalului raional din Soroca pe banca acuzaţilor

Procurorii anticorupţie au finalizat urmărirea penală şi au expediat instanţei de judecată cauza penală în privinţa unui medic, şef de secţie în IMSP Spitalul raional Soroca ,,A. Prisacari”, care este învinuit de corupere pasivă cu extorcare de bunuri.

Drept temei pentru începerea urmăririi penale a servit denunţul soţiei unui pacient. Urmare a efectuării acţiunilor de urmărire penală, s-a constatat că doctorul, acţionând în mod intenţionat şi din interes material, în perioada decembrie 2017 - ianuarie 2018, profitând de faptul că în cadrul instituţiei medico-sanitare publice în care activa, au fost implementate mai multe intervenţii chirurgicale costisitoare, efectuate din contul bugetului public, conform procedurii stabilite de Ministerul Sănătăţii, extorca bani de la pacienţi şi rudele acestora.  

Procurorii au documentat mai multe episoade în care, în schimbul unor sume de aproximativ 15.000 lei, învinuitul susţinea faţă de pacienţii ce necesitau intervenţii chirurgicale, că poate organiza efectuarea acestora, cu folosirea stocului limitat de endoproteze,  evitând listele de aşteptare.  

Faptele inculpatului au fost calificate drept corupere pasivă cu extorcare de bunuri şi primirea unei recompense ilicite pentru efectuarea lucrărilor legate de deservirea populaţiei. 

În cadrul urmăririi penale medicul nu şi-a recunoscut vinovăţia, refuzând să depună declaraţii, iar la moment în privinţa acestuia este aplicată măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar.

Dacă va fi găsit culpabil  de comiterea infracţiunilor nominalizate, medicul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10  ani cu amendă în mărime de la 300 la 400 de mii de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani .
Similare
RECOMANDĂRI