Sergiu Litvinenco cere sancţionarea disciplinară a preşedintelui Curţii Constituţionale, pentru că i-ar fi dezvăluit lui Igor Dodon voturile exprimate de fiecare judecător
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Sergiu Litvinenco cere sancţionarea disciplinară a preşedintelui Curţii Constituţionale, pentru că i-ar fi dezvăluit lui Igor Dodon voturile exprimate de fiecare judecător

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a expediat preşedintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi un  prin care solicit sesizarea Curţii Constituţionale în vederea pornitii unei urmăriri disciplinare a judecătorului Vladimir Ţurcan, care i-ar fi divulgat şefului statului voturile exprimate de fiecare judecător în cazul suspendării Legii pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea.

Asta după ce ieri, şeful statului a recunoscut că l-a sunat pe Vladimir Ţurcan  pentru a-l întreba „ce s-a întâmplat”: „Înţeleg că patru membri au votat pentru suspendarea acestei legi. Domnul Ţurcanu a votat împotrivă şi are o opinie separată”, a anunţat ieri Igor Dodon.

De menţionat la acest subiect că Vladimir Ţurcan, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale este fost deputat socialist.
 
Sergiu Litvinenco menţionează în adresarea sa că, conform legii, judecătorul Curţii Constituţionale este obligat să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor. Drept urmare, deputatul concluzionează că preşedintele Curţii a încălcat legea atunci când i-a spus lui Igor Dodon despre voturile exprimate de fiecare judecător.
 
„După cum a relatat Igor Dodon, domnul Vladimir Ţurcan a încălcat aceste prevederi legale şi ar fi spus cum a votat fiecare judecător în cazul deciziei de suspendare a legii pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. Acest lucru îl face pasibil pe domnul Vladimir Ţurcan de răspundere disciplinară. De aceea, am expediat Preşedintelui Parlamentului un demers pentru a fi sesizată Curtea Constituţională în vederea pornirii urmăririi disciplinare în raport cu judecătorul Vladimir Ţurcan”, anunţă deputatul PAS.

De asemenea, Litvinenco spune că va cere recuzarea jduecătorului Vladimir Ţurcan de la examinarea constituţionalităţii unor prevederi ale legii. Asta pentru că, potrivit lui Igor Dodon, Vladimir Ţurcnu s-a antepronunţat cu privire la faptul că Legea pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea ar trebui să rămână în vigoare. Astfel, acesta şi-a expus deja părerea asupra constituţionalităţii Legii, iar potrivit legii, nu poate participa la şedinţele unde va fi examinat acest lucru.
 

Citeşte şi:
 

Sergiu Sîrbu solicită Procuraturii tragerea la răspundere a lui Igor Dodon pentru imixtiune în activitatea Curţii Constituţionale


Similare
RECOMANDĂRI