Serviciul Vamal a ridicat ţigări în valoare de peste 1 milion de lei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Serviciul Vamal a ridicat ţigări în valoare de peste 1 milion de lei

Ofiţerii echipelor mobile ale Serviciului Vamal au depistat două loturi de ţigarete fără acte de provenienţă, o parte dintre acestea fiind introduse clandestin în ţară, cu ocolirea posturilor vamale. În total, vameşii au ridicat 1 083 000 de ţigarete de diferite mărci.

În primul caz, în baza unor informaţii deţinute cu privire la activitatea infracţională a unui conaţional, în vârstă de 32 de ani, funcţionarii vamali au efectuat verificări la o adresă din raionul Briceni. La domiciliul unei rude a bărbatului, mai exact în curtea casei de locuit, au fost depistate şi ridicate 438 000 de ţigarete marca ”Winston”, fără timbre de acciz şi cu semne vizibile de contrafacere.

Cercetările preliminare indică faptul că ţigările erau introduse fraudulos în ţară prin segmentul verde al frontierei moldo-ucrainene, astfel fiind ocolite posturile vamale în vederea eschivării de la plata pentru mărfurile accizate.

Cel de-al doilea caz a fost înregistrat în apropierea comunei Grătieşti, după ce o patrulă a echipelor mobile a tras pe dreapta, pentru verificări, un autocamion.

În cadrul controlului vizual al semiremorcii, au apărut suspiciuni legate de modificarea elementelor constructive ale acesteia, motiv pentru care a fost luată decizia escortării autovehiculului în zona de control vamal proximă. În rezultatul demontării pereţilor semiremorcii, au fost depistate zeci de cutii care conţineau 645 000 de ţigarete de diferite mărci, fără timbre de acciz şi fără acte de provenienţă.

Conform informaţiilor preliminare, produsele din tutun urmau să fie transportate şi comercializate ilegal în Uniunea Europeană.

Loturile de ţigări şi autocamionul au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele implicate sunt documentate pentru trafic ilicit cu produse din tutun. Cercetările continuă în vederea elucidării tuturor circumstanţelor şi aplicării sancţiunilor legale.

Similare
RECOMANDĂRI