Sic!: Ce trebuie să ştii despre independenţa Curţii Constituţionale, din două evenimente majore 
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Sic!: Ce trebuie să ştii despre independenţa Curţii Constituţionale, din două evenimente majore 

Săptămâna aceasta, Curtea Constituţională a apărut în ştiri cu două ocazii importante. Potrivit autorilor unui nou articol Sic!, una dintre ele se referă la suspendarea, devenită aproape tradiţională, a preşedintelui Igor Dodon şi a doua – numirea-surpriză a fostului procuror general Corneliu Gurin şi numirea-şi-mai-surpriză a deputatului democrat Artur Reşetnicov în calitate de judecători constituţionali. Autorii menţionează că ambele sunt ocazii bune pentru a pune în discuţie rolul CC într-o democraţie şi independenţa acesteia, transmite IPN.

„Multă „lume bună” – să-i zicem, foarte convenţional, „de dreapta” – a jubilat când preşedintele Dodon a fost suspendat lunea asta, pentru a câta oară. Ca şi în cele patru cazuri anterioare, actul suspendării a proiectat pentru un anumit public imaginea unui şef de stat neputincios şi umilit. Aplauze furtunoase. De cealaltă parte, preşedintele a arătat publicului o mină furioasă. Dincolo de asta însă, are încă un motiv să se bucure. În ochii electoratul său, suspendarea asta nedreaptă îl victimizează şi adaugă încă o proptea la cauza socialiştilor pentru o republică prezidenţială. Nimeni nu-şi bate joc de preşedinte! Electoratul se consolidează”, se spune în articol.

Autorii menţionează că „pentru o confruntare pur politică, CC găseşte o soluţie juridică de ocoliş, intervenind în favoarea guvernării, aparent. Cum ziceam, preşedintele are tot atâtea motive să se bucure. Aşadar, din asta câştigă ambele părţi, mai puţin integritatea Constituţiei şi imaginea CC ca arbitru imparţial”.

Referitor la promovările de la Curtea Constituţională, în articol se spune că faptul că domnul Gurin a fost propus de CSM – şi nu de Parlament, prin democratul Marian Lupu, cum s-a întâmplat în cazul numirii sale drept procuror general – a fost probabil o încercare de a îndepărta această percepţie. De fapt, trucul nu face decât să arunce o umbră de dubiu şi asupra independenţei CSM. „Fără a-i diminua meritele sale profesionale, Corneliu Gurin e ştiut drept „omul lui Plahotniuc”. „În primul rând, o dovadă directă o găsim în anexele secrete la acordul AIE-2, unde Procuratura Generală revenea Partidului Democrat. Adică anume Vlad Plahotniuc & Co l-au ales şi pus în funcţie. Indiciile indirecte spun mai multe despre relaţia strânsă dintre Corneliu Gurin şi democraţi: de la faptul că fostul procuror a acceptat rolul de momeală la şedinţa de pomină a Parlamentului când premierul Vlad Filat avea să fie acuzat public de mare corupţie, la faptul că a acceptat să primească titlul de „rege al balului”, cu o coroană de rigoare, la un eveniment ţinut la hotelul Nobil”, se arată în articol.

Autorii menţionează că „în cazul lui Artur Reşetnicov, partizanatul său nici nu trebuie demonstrat: din deputat democrat a fost teleportat direct la Curtea Constituţională. Fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate într-un fotoliu CC ştirbeşte şi mai mult din ce brumă de credibilitate mai avea instituţia. Când conducea SIS-ul pe timpul preşedinţiei lui Vladimir Voronin, Artur Reşetnicov a fost acuzat de condamnaţii din dosarul Heroina că ar fi coordonat schema. Atunci, aproape 200kg de heroina au fost depistate din întâmplare, de poliţia rutieră, într-o maşină. Printre condamnaţii care l-au acuzat pe şeful SIS se numără şi doi foşti poliţişti. Anul următor, când candida deja pe listele PCRM pentru Parlament, domnul Reşetnicov a fost răpit şi torturat timp de o noapte. PCRM a acuzat guvernarea, iar autorităţile au sugerat că PCRM a înscenat toată treaba”.

Autorii articolului mai precizează să deciziile şi componenţa CC sugerează că partidele au reuşit să instrumentalizeze politic Curtea. Judecători precum Corneliu Gurin sunt numiţi fără niciun fel de transparenţă sau concurs. Reputaţia curată şi neafilierea politică sunt cerinţe demult ignorate. Potrivit lor, Alexandru Tănase sau Artur Reşetnicov sunt exemple bune de politician transformat peste noapte în „magistrat imparţial”. „Aceşti judecători iau apoi decizii care ar fi incredibile şi inacceptabile într-un stat de drept. Iar aceste decizii au consecinţe enorme – ele afectează întreg echilibrul constituţional al ţării, ba chiar însăşi structura statului Republica Moldova. Anume CC a transformat instituţia prezidenţială într-o chestie încâlcită, cu responsabilităţi şi atribuţii neclare”.

Totodată, potrivit lor, „motivarea deciziei privind „incapacitatea temporară” este un comentariu făţiş politic. Criticile bine-meritate care vin atât de la opoziţia de dreapta, cât şi de la socialiştii preşedintelui, sapă şi mai tare credibilitatea Curţii. Hotărârile CC nu mai sunt luate în serios nici de partidul de guvernare, exemplu fiind decizia, ignorată în Parlament, privind denumirea limbii oficiale în Constituţie. Astfel, una din cele mai puternice şi importante instituţii din stat a ajuns una din cele mai ridiculizate. În opinia autorilor, o Curte Constituţională care nu este într-adevăr independentă nu doar că nu-şi are rostul, dar este un pericol şi o vulnerabilitate pentru stat”.

Articolul integral poate fi citit aici. Sic! este un proiect de fact-checking, sinteză şi analiză implementat de IPN cu susţinerea Fundaţiei Soros Moldova şi Black Sea Trust.

Similare
RECOMANDĂRI