Şoferul, care a tamponat mortal un biciclist la Căuşeni, a primit o pedeapsă mai aspră
Sursa foto:Foto simbol Vizualizari:

Şoferul, care a tamponat mortal un biciclist la Căuşeni, a primit o pedeapsă mai aspră

Conducătorul auto care, în vara anului 2016,  fiind beat la volan, a accidentat mortal un biciclist şi a părăsit locul accidentului rutier, a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de cinci ani.

Potrivit Procuraturii Generale, accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 23 iulie 2016, pe o stradă din centrul oraşului Căuşeni. Inculpatul, care se deplasa în stare avansată de ebrietate alcoolică la volanul propriei maşini, s-a angajat într-o depăşire, tamponând mortal un biciclist care venea pe contrasens.

Victima avea 61 de ani şi pornise, în acea dimineaţă, la grădină.

Imediat după impact, şoferul a părăsit locul accidentului, însă la scurt timp a fost reţinut. În urma testării alcooscopice, oamenii legii au constatat în aerul expirat de acesta o concentraţie de alcool de 0,72 mg/l.

Pentru a muşamaliza cazul şi a scăpa de răspundere penală, inculpatul a negat că s-ar fi aflat la volan, declarând că, de fapt, fratele său minor conducea maşina în momentul impactului, iar pentru a-şi promova versiunea şi-a impus fratele să se autodenunţe organelor de drept.

În vara anului trecut, pentru faptele imputate, instanţa l-a condamnat pe conducătorul auto la patru ani şi trei luni de închisoare, dar sentinţa a fost înăsprită la insistenţa procurorilor.

Decizia este executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.
Similare
RECOMANDĂRI