Un absolvent al Institutului Naţional de Justiţie ar fi pretins 30 de mii de euro pentru soluţionarea unui dosar de viol
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un absolvent al Institutului Naţional de Justiţie ar fi pretins 30 de mii de euro pentru soluţionarea unui dosar de viol

Un absolvent al Institutului Naţional de Justiţie este cercetat de CNA şi procurori pentru trafic de influenţă. Acesta s-ar fi prezentat ca judecător al Judecătoriei Anenii Noi şi ar fi pretins de la un bărbat 30 de mii de euro pentru a-i soluţiona un dosar de viol.

Absolventul, în primăvara anului 2019, l-ar fi convins pe inculpat că îi poate obţine achitarea în Curtea de Apel. Pentru serviciile sale, absolventul INJ, care şi-a încheiat studiile în anul 2018, ar fi cerut iniţial 20 de mii de euro ca să-i influenţeze pe magistraţii de la Apel să dea o soluţie favorabilă pe caz.

La sfârşitul lunii mai, Curtea de Apel l-a condamnat pe inculpat, iar intermediarul ar mai fi cerut de la el 10 mii de euro pentru a-i soluţiona dosarul care se afla deja la Curtea Supremă de Justiţie. Cu puţin timp în urmă, bărbatul s-a adresat cu un denunţ la CNA pe marginea căruia a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă.

În seara zilei de 13 august, intermediarul a fost reţinut şi plasat în izolator pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă amendă în mărime de la  200 de mii la 300 de mii de lei sau închisoare de la 3 la 7 ani, se precizează într-un comunicat de presă al Centrului Naţional Anticorupţie.

Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Similare
RECOMANDĂRI