Un angajat al Inspectoratului de stat al Muncii, reţinut de CNA după ce a fost denunţat de omul de afaceri la care a efectuat un control inopinat
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un angajat al Inspectoratului de stat al Muncii, reţinut de CNA după ce a fost denunţat de omul de afaceri la care a efectuat un control inopinat

Un inspector din cadrul Inspectoratului de stat al muncii a fost reţinut, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii CNA şi procurori, fiind bănuit că ar fi pretins mită de la administratorul unei companii.

Denunţul a fost depus, acum câteva ore, de către administrator care s-a plâns că inspectorul i-ar fi făcut un control inopinat şi că ar fi depistat unele abateri. Funcţionarul i-ar fi propus să nu-i întocmească proces verbal şi, respectiv, să nu-l amendeze în schimbul a 200 de euro.

În baza acestui denunţ, ofiţerii CNA şi procurorii au iniţiat o cauză penală pentru corupere pasivă, iar în după-amiaza zilei de azi l-au reţinut pe inspector în flagrant.

În prezent, bărbatul se află la CNA şi este reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat el riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.Conducerea urmăririi penale este exercitată de către procurorii anticorupţie.

Amintim că, de la începutul anului, ofiţerii CNA şi procurorii au depistat 477 de infracţiuni de corupţie, dintre care 75 de cazuri au fost calificate drept  corupere pasivă.
Similare
RECOMANDĂRI