Un bărbat a încercat să transmită un permis fals unui consătean stabilit în Italia, dar a fost prins la frontieră
Sursa foto:border.gov.md Vizualizari:

Un bărbat a încercat să transmită un permis fals unui consătean stabilit în Italia, dar a fost prins la frontieră

A încercat să îşi ajute un consătean, iar acum riscă să fie cercetat penal pentru deţinerea actelor contrafăcute. Un locuitor al satului Antoneşti, r-nul Cantemir, a fost depistat la trecerea frontierei de stat cu un permis de conducere fals.

În punctul de trecere Cahul, pe sensul de ieşire din ţară s-a prezentat cetăţeanul de 40 de ani, ca pasager al unei maşini de ocazii. În timpul controlului de frontieră şi acţionând în baza analizei de risc, angajatul Poliţiei de Frontieră a observat la călător un plic, iar în el permisul falsificat care nu-i aparţinea.

Bărbatul a fost rugat de un consătean stabilit în Italia să-i transmită permisul de conducere care ar fi fost eliberat de autorităţile moldoveneşti pentru categoriile B şi C. Cercetarea minuţioasă a documentului cu tehnica specială a stabilit prezenţa mai multor elemente de contrafacere al acestuia.

Deşi bărbatul şi-a continuat călătoria, a confirmat disponibilitatea de a conlucra cu poliţiştii de frontieră pentru elucidarea circumstanţelor infracţiunii.

Permisul a fost ridicat şi urmează să fie supus expertizei tehnico-judiciare.

Similare
RECOMANDĂRI