Un bărbat cu dublă cetăţenie intenţiona să scoată din ţară, ilegal, 350 de pachete de ţigări
Sursa foto:http://border.gov.md Vizualizari:

Un bărbat cu dublă cetăţenie intenţiona să scoată din ţară, ilegal, 350 de pachete de ţigări

Un bărbat cu dublă cetăţenie, a Republicii Moldova şi României, a încercat să scoată ilegal din ţară 350 de pachete de ţigări, de diferite mărci comerciale. Cazul a fost înregistrat în seara zilei de ieri, la Aeroportul Internaţional Chişinău.

În timpul controlului de securitate a pasagerilor cursei Chişinău-Londra, dar şi în rezultatul scanării cu aparatul de raze X-ray şi procesării imaginilor, poliţiştii de frontieră au depistat în bagajul conaţionalului, legitimat în baza actelor româneşti, mai multe cartuşe de ţigări în asortiment.

Bărbatul de 42 de ani nu le-a declarat la controlul vamal, astfel se face vinovat de tentativa trecerii ilegale a produselor de tutungerie peste hotare.

Pentru contravenţia comisă, cetăţeanul s-a ales cu un proces-verbal. Produsele de tutungerie au fost reţinute, iar conform competenţelor, cercetările sunt continuate de către Serviciul Vamal.

Similare
RECOMANDĂRI