Un bărbat din Floreşti a fost condamnat, după ce s-a deghizat în „poliţist antidrog” şi a luat din caza unei familii 48.000 de lei
Sursa foto:foto simbol Vizualizari:

Un bărbat din Floreşti a fost condamnat, după ce s-a deghizat în „poliţist antidrog” şi a luat din caza unei familii 48.000 de lei

Un locuitor al raionului Floreşti a fost condamnat recent la 9 ani şi 6 luni închisoare pentru două capete de acuzare, inclusiv uzurparea de calităţi oficiale şi tâlhărie, comise de un grup criminal organizat.

Sentinţa a fost dictată după ce procurorii au demonstrat că, în seara zilei de 9 noiembrie 2017, inculpatul, împreună cu alţi 4 membri ai grupării criminale, deghizaţi în uniforme de poliţişti, înarmaţi şi cu cagule pe cap, au pătruns în casa unui locuitor al oraşului Şoldăneşti. Prezentându-se ca fiind reprezentanţi ai „poliţiei antidrog” şi sub pretextul efectuării „percheziţiei” pentru a afla locul păstrării banilor, indivizii le-au cerut gazdelor 5 mii de euro.

La refuzul victimelor, agresorii l-au legat pe proprietar şi i-au aplicat mai multe lovituri cu mâinile, picioarele şi un ciocan, după care au sustras din casa acetuia toţi banii pe care i-au găsit, în sumă totală de 48 mii lei.

În rezultatul maltratărilor, proprietarul casei s-a ales cu multiple leziuni şi traumatisme.

Fiind reţinut şi audiat de procurori, inculpatul, în vârstă de 30 de ani, şi-a recunoscut vina, încheind acord de recunoaştere a vinovăţiei. În curând, un alt complice urmează să-şi afle pedeapsa, dosarul în privinţa lui fiind pe rol în instanţei de judecată. Materialele în privinţa celorlalţi trei complici au fost disjunse într-o procedură separată, aceştia fiind anunţaţi în căutare internaţională. 

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.
Similare
RECOMANDĂRI