Un bărbat din Nisporeni a încercat să-şi violeze fiica minoră în repetate rânduri. Acum riscă 12 ani de detenţie
Sursa foto:a5kilia.com.ua Vizualizari:

Un bărbat din Nisporeni a încercat să-şi violeze fiica minoră în repetate rânduri. Acum riscă 12 ani de detenţie

Un bărbat din Nisporeni a fost condamnat, recent, la 12 ani de detenţie, în penitenciar de tip închis, pentru tentativă de viol a fiicei sale minore.

Procuratura raionului Nisporeni a demonstrat că, începând cu anul 2014, inculpatul în repetate rânduri a încercat să-şi violeze fiica minoră, în vârstă de 12 ani, în timp ce nimeni nu era acasă. Astfel, profitând de faptul că soţia pleca la muncă şi se întorcea abia spre seară, acesta îşi ameninţa copila cu moartea şi încerca să o abuzeze. Tentativele acestuia au continuat şi după decesul soţiei, până când copila le-a spus colegelor de clasă că vrea să se sinucidă după experienţa prin care a trecut. 

Despre acest fapt au fost alertaţi oamenii legii, iar tatăl minorei a fost reţinut. 

Până la pronunţarea sentinţei, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, s-a aflat în arest.

Inculpatul are antecedente penale stinse. El nu şi-a recunoscut vina de cele incriminate.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.
Similare