Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un chişinăuian este bănuit că a sustras bani din cabinetul unui medic şi telefoane mobile din saloanele pacienţilor

Un tânăr de 38 de ani, domiciliat în Chişinău, anterior judecat, a fost reţinut de către ofiţerii de investigaţii ai sectorului Centru, din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, suspectat de comiterea unui şir de furturi din instituţiile medicale.

Acesta este suspectat de cel puţin nouă cazuri de furt din instituţiile medicale amplasate pe terioriul sectorului Centru, pe parcursul lunilor noiembrie – ianuarie, unde profitând de absenţa pacienţilor din saloane şi a medicilor din birou, individul intra şi sustrăgea bani şi bunuri. Cinci dintre furturi au avut loc la Institutul Oncologic de pe str. N. Testimiţeanu, trei din Spitalul Clinic mun. pentru copii “V. Ignatenco”,  unde din două saloane a sustras telefoane mobile ce aparţin pacienţilor şi din biroul medicului din geantă a sustras mijloace băneşti, cauzând victimelor un prejudiciu de circa 50 500 lei.

Cel mai recent caz a avut loc la Institutul Oncologic amplasat pe str. N. Testimiţeanu, la data de 6 ianuarie curent. Acesta a pătruns într-un birou  din incinta spitalului,  prin acces liber, de unde a sustras din dulap telefonul mobil în sumă de 5955 lei, dupa care s-a îndreptat într-o direcţie necunoscută. Bunurile sustrase individul le comercializa la pieţele din capitală la preţuri simbolice.

Bănuitul a fost reţinut pentru un termen de 72 de ore în Izolatorul Direcţie de Poliţie mun. Cişinău şi cercetat penal pentru furt,  conform legislaţiei penale în vigoare riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 lei  sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.

De asemenea forţele de ordine întreprind măsuri speciale de investigaţii suplimentare în vederea stabilirii complicităţii lui în alte cazuri similare, înregistrate pe teritoriul capitalei.

Similare
RECOMANDĂRI