Veaceslav Ţurcan: Fostul şef de Interne de la Tiraspol, răpit vara trecută şi închis într-un penitenciar, este supus periodic torturii
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Veaceslav Ţurcan: Fostul şef de Interne de la Tiraspol, răpit vara trecută şi închis într-un penitenciar, este supus periodic torturii

Fostul şef al aşa-zisului Departament de Interne din stânga Nistrului, Ghenadie Kuzmiciov, „răpit vara trecută de pe traseul Chişinău-Leuşeni şi închis într-un penitenciar din regiunea transnistreană”, nu are parte de o anchetă efectivă. Este afirmaţia avocatului Veaceslav Ţurcan, care susţine că starea de sănătate a clientului său s-a înrăutăţit, iar medicilor privaţi, contractaţi de famili, nu le este permis să-l consulte. Avocatul mai spune că urmărirea penală iniţiată de către organele de drept de la Chişinău, pe faptul răpirii, a fost încetată.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Veaceslav Ţurcan a declarat că Ghenadie Kuzmiciov a fost răpit de către miliţienii transnistreni, cu implicarea organelor de forţă constituţionale, în iulie 2018. Ghenadie Kuzmiciov se deplasa pe traseul Chişinău-Leuşeni şi a fost oprit de către un echipaj al Inspectoratului Naţional de Patrulare pentru a-i fi verificate actele. Între timp, un alt vehicul, fără numere de înmatriculare, a oprit, iar câţiva bărbaţi mascaţi l-au pus la pământ, l-au aşezat cu forţa în automobil şi l-au dus la Tiraspol.

Avocatul susţine că în maşină cu Kuzmiciov se mai afla o rudă, Nicolae Tuluşniuc, care a rămas în stradă fără acte şi fără bani. Veaceslav Ţurcan intenţionează să solicite reluarea urmăririi penale pe acest caz, inclusiv recunoaşterea lui Nicolae Tuluşniuc în calitate de parte vătămată, în condiţiile în care răpirea lui Kuzmiciov, dar şi sustragerea automobilului acestuia, a avut loc în prezenţa poliţiştilor de la INP, care nu au intervenit în niciun fel.

Ghenadie Kuzmiciov este deţinut în Penitenciarul din satul Hlinoe, raionul Grigoriopol, unde avocatul spune că este supus periodic torturii. Starea lui de sănătate s-a înrăutăţit, iar aşa-zisele şedinţe de judecată au loc chiar în incinta instituţiei penitenciare. Apărarea susţine că clientului său nu i se acordă asistenţă medicală adecvată şi se interzice accesul medicilor privaţi, contractaţi de familie din Chişinău.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne ar trebui să-şi dea demisia, consideră avocatul, pentru că nu a gestionat eficient acest caz. Veaceslav Ţurcan a mai spus că regimul din stânga Nistrului nu asigură respectarea drepturilor omului, fiind doar imitat actul justiţiei. În aceste condiţii, cetăţenii îşi pot face dreptate doar la CEDO.
Similare
RECOMANDĂRI