Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Grup specializat în escrocherii prin deposedarea şi comercializarea mijloacelor de transport, destructurat de către poliţişti şi procurori

Forţele de ordine au documentat şi destructurat o grupare specializată în escrocherii manifestate prin deposedarea şi comercializarea mijloacelor de transport. Membrii grupării s-au dovedit a fi persoane cu vârstele cuprinse între 35 şi 40 de ani, doi fiind cu funcţii de răspundere, un şef din cadrul serviciului înmatriculare a transportului a ASP,  un director a unei parcări specializate în vânzarea mijloacelor de transport de lux, şi o persoană fizică cu rol de intermediar.

Forţele de ordine, pe parcursul la trei luni de zile, au monitorizat activitatea bine organizată a grupului infracţional, perioadă în care s-au acumulat probe concludente ce ar demonstra complicitatea figuranţilor în comiterea escrocheriilor.

Potrivit materialelor, suspecţii profitând de funcţiile cu răspundere pe care le deţineau, falsificau contractele de vânzare-cumpărare a automobilelor din numele proprietarilor, ulterior unităţile de transport erau vândute şi înregistrate pe persoane terţe. Astfel prin acţiunile lor cauzând un prejudiciu material în proporţii deosebit de mari proprietarilor unităţilor de transport.

În urma percheziţiilor efectuate la domiciliile şi locurile de muncă a suspecţilor, forţele de ordine au depistat mai multe certificate de înmatriculare a automobilelor, plăcuţe de înmatriculare, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul, telefoane mobile. Conform legislaţiei penale în vigoare aceştia riscă închisoare pe un termen de până la 15 ani.

În prezent, poliţiştii şi procurorii continuă acţiunile de urmărire penală şi măsurile speciale de investigaţie pentru documentarea, stabilirea şi tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi în activitatea criminală.

Similare
RECOMANDĂRI