Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Rubicon 2019: Cursa are 540 de km, pe un traseu care străbate 13 raioane ale Republicii Moldova  

Aleargă de trei zile şi nu au de gând să se oprească. Participanţii la cea de-a treia ediţie a ştafetei ultra maratonului Rubicon 2019 au ajuns azi la Cahul. Grupului de alergători li s-au alăturat participanţi noi. Sportivii spun că timpul ceţos le îngreunează aventura.

Startul Rubicon s-a dat in urmă cu trei zile iar participanţii au alergat, in etape, aproape 500 de km. Aventura a fost una cu peripeţii însă dorinţa de a promova modul sănătos de viaţa ii motivează sa continue cursa.

Anul acesta, ultramaratonul măsoară aproape 540 de kilometri şi parcurge un traseu prin 13 raioane ale Republicii Moldova. În 2017, ştafeta s-a desfăşurat pe teritoriul raioanelor estice iar în 2018 pe teritoriul raioanelor din centrul ţării. Scopul acestei curse de ultramaraton este de a promova sportul amator în Republica Moldova, de a familiariza participanţii cu raioanele ţării, cu patrimoniul cultural şi cu atracţiile turistice, precum şi de a implica cetătenii si autoritatile din raioane în viaţa sportivă a ţării.
Similare
RECOMANDĂRI