Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Zi specială prentru creştinii din oraşul Cahul. Biserica din localitate a sărbătorit hramul

De Sfântul Pantelimon, pe stil vechi, biserica din oraşul Cahul a sărbătorit hramul. Lăcaşul sfânt a fost înălţat acum 20 de ani, împotriva voinţei comuniştilor, care erau atunci la putere. Astăzi, au venit oaspeţi şi din România pentru a sărbători alături de enoriaşii basarabeni.

Biserica Sfântul Mare Mucenic Pantelimon nu a fost ferită de probleme. Creştinilor din Cahul le-a fost greu, dar au reuşit să ridice acest lăcaş sfânt.

Astăzi, de Sfântul Pantelimon pe stil vechi, se împlinesc 20 de ani de la înălţarea bisericii. Sfânta Liturghie a fost condusă de un sobor de preoţi de pe ambele maluri ale Prutului.

Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este considerat tămăduitorul bolnavilor, numit în popor şi Pintilie Călătorul. El s-a născut la Nicodimia şi a trăit în secolele 3-4 după Hristos. Pantelimon, al cărui nume înseamnă "în toate milostiv"  şi-a dedicat viaţa slujirii celor suferinzi şi umili.
Similare
RECOMANDĂRI