MĂDĂLIN NECŞUŢU

MĂDĂLIN NECŞUŢU

Mădălin Necşuţu prezintă ediţiile de luni, marţi şi miercuri ale emisiunii „Punctul pe AZi”, difuzată de luni până vineri, de la orele 19:00, în direct, pe TVR MOLDOVA.

Mădălin Necşuţu: „Televiziunea Româna a fost mereu un etalon în ceea ce priveşte calitatea produselor sale media. Astfel, am decis să accept o nouă provocare de a lucra şi în televiziune după mai bine de 15 ani de presă scrisă. Întotdeauna am reacţionat pozitiv la provocările carierei, aşa că sunt sigur că şi această experienţă va fi una de bun augur atât pentru mine, cât şi pentru TVR Moldova”.

Are studii în istorie şi diplomaţie. A absolvit Universitatea „Dimitrie Cantemir”, facultatea de istorie, Universitatea Bucureşti. Are diplomă de master în Relaţii Internaţionale. Şi-a făcut studiile postuniversitare în diplomaţie. Este doctorand în istorie, Universitatea de Stat de la Chişinău. Burse şi stagii de pregătire în jurnalism în SUA, Europa şi Orientul Mijlociu.

Lucrează ca jurnalist pe domeniul politic şi investigaţii din 2006. A colaborat cu instituţii media româneşti precum agenţia de presă Mediafax, ziarele ZIUA, Curentul şi Evenimentul Zilei.

A fost premiat pentru articolele sale politice şi de investigaţie din România de către Uniunea Jurnaliştilor Profesionişti din România în 2016 şi a câştigat premiul „Reporter european 2017” al Comisiei Europene. În Republica Moldova, a fost premiat de UNDP Moldova în 2017 şi de către Centrul de Jurnalism Independent în 2019 la gala „Cei zece jurnalişti ai anului”, ambele la categoria investigaţii. În prezent, este corespondent la Chişinău pentru publicaţiile internaţionale de limbă engleză Balkan Insight, Euronews şi pentru cele româneşti G4Media.ro şi Veridica.ro. De asemenea, este jurnalist de investigaţii la Centrul de Investigaţii Jurnalistice din Moldova (CIJM).

RECOMANDĂRI