Andrian Candu, după decizia CCM: Anticipate să fie!
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Andrian Candu, după decizia CCM: Anticipate să fie!

Preşedintele grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu, a reacţionat la decizia de astăzi a Curţii Constituţionale prin care a constatat întrunirea circumstanţelor pentru dizolvarea Parlamentului.

„Anticipate să fie. Prost, bun, adevărat sau trucat, avizul pentru dizolvarea Parlamentului a fost aprobat şi vreau să cred că cei care ne-au împins în această zonă de incertitudine să aibă curajul să ia decizii care să scoată ţara din anarhie cât mai curând. O nouă rundă de măsurări de orgolii şi aplomb sigur nu ne face bine. De acum încolo #votaţiPROMoldova ca să nu regretaţi alegerea făcută!”, a scris Andrian Candu pe pagina sa de Facebook. 

Prin decizia de astăzi, 15 aprilie, Curtea Constituţională a constatat că există circumstanţe care justifică dizolvarea legislativului. Potrivit hotărârii, se constată drept circumstanţăbcare justifică dizolvarea Parlamentului de legislatura a X-a imposibilitatea formării Guvernului, în conformitate cu articolul 85, alineatele 1 şi 2 din Constituţie. Hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial.

Citeşte şi: Ultima oră! Alegerile anticipate pot avea loc. Decizia Curţii Constituţionale

La prezentul aviz au fost formulate două opinii separate: opinia lui Vladimir Ţurcan şi opinia disidentă a lui Serghei Ţurcan.
Similare
RECOMANDĂRI